Politică Administrație

Primăria Aiud acordă 180.000 de lei finanțare nerambursabilă din bugetul local, pentru culte religioase și activități sportive. Solicitanții pot depune proiecte până în 19 mai 2017. Criterii de acordare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Aiud organizează selecție publică de proiecte de interes public local pentru acordarea de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Aiud în anul 2017. Domeniile pentru care se acordă finanțarea sunt culte religioase și activități sportive, iar solicitanții vor putea depune propunerile de proiecte începând cu data de 19 aprilie 2017 și până la data de 19 mai 2017, ora 14.00.

  1. Autoritatea contractantă: Municipiul Aiud, cod fiscal 4613636, localitatea Aiud, str. Cuza Vodă nr. 1, 515200, județul Alba, telefon 0258/861.310, fax 0258/861.280, e-mail:[email protected].
  1. Reglementări legale privind acordarea de finanțare nerambursabilă: Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
  1. Domeniile pentru care se acordă finanțare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Aiud în anul 2017 sunt:
  2. a) culte religioase;
  3. b) activități sportive.
  1. Obiectivul general: Sprijinirea sectorului nonprofit în desfășurarea unor activități care să contribuie la realizarea unor acțiuni sau programe de interes public la nivelul municipiului Aiud.
  1. Suma totală alocată de la bugetul local al Municipiului Aiud și aprobată pentru anul 2017 este de 180.000 lei, repartizarea acesteia pe domenii fiind următoarea:
  2. culte religioase – 80.000 lei;
  3. activități sportive – 100.000 lei.
  1. Durata de implementare a proiectelor: anul 2017.
  1. Solicitanții trebuie să fie persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociații ori fundații constituite conform legii – sau culte religioase recunoscute conform legii.
  1. Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Aiud și documentația de solicitare a finanțării nerambursabile, precum și informații suplimentare se pot obține de la Biroul Comunicare și Relații Publice din cadrul Primăriei municipiului Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, 515200, județul Alba, telefon 0258/861.310 și de pe site-ul instituției aiud.ro.
  1. Solicitanții vor putea depune propunerile de proiecte cu documentațiile prevăzute în Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Aiud, la registratura Primăriei municipiului Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, 515200, județul Alba, începând cu data de 19.04.2017 și până la data de 19.05.2017, ora 14:00.
  1. Documentația de solicitare a finanțării va fi întocmită în limba română și se va depune într-un singur exemplar, original, în dosar de încopciat, având un opis pe pe care va fi specificat numele aplicantului, conținutul dosarului, numărul de file pentru fiecare document în parte și în total numărul de file conținut, fiecare pagină a dosarului fiind numerotată, precum şi în format electronic (pe suport magnetic) la registratura Primăriei municipiului Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, 515200, județul Alba.
  1. Solicitantul de finanțare nerambursabilă trebuie să facă dovada capacității de cofinanțare, în procent de minimum 10% din valoarea totală a finanțării.
  1. Evaluarea și selecția proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile va avea loc în perioada 05.2017- 02.06.2017 și se va face de către Comisia de evaluare și selecționare a proiectelor ce vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local, numită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 63/23.03.2017.
  1. Criteriile pe baza cărora se atribuie contractul de finanțare nerambursabilă sunt:
  2. Criterii generale:
  3. a) programele şi proiectele sunt de interes public local;
  4. b) este dovedită capacitatea organizatorică şi funcțională a beneficiarului finanțării prin: experiența în domeniul administrării altor programe şi proiecte similare, căile şi modalitățile de identificare a beneficiarilor proiectului (cetățenii, comunitatea), capacitatea resurselor umane de a asigura desfășurarea programului sau proiectului la nivelul propus, experiență de colaborare, parteneriat cu autoritățile publice, cu alte organizații guvernamentale şi neguvernamentale din țară şi din străinătate, după caz, precizarea proiectelor desfășurate în anul calendaristic anterior şi gradul de realizare a acestora, indicarea surselor de finanțare ale proiectului.

B. Criterii specifice:
Criterii de evaluare /Punctaj maxim
1. Relevanță şi coerență    30
1.1. Cât de convingător este descrisă problema abordată?     5
1.2. Cât de relevante sunt obiectivele proiectului în raport cu problema descrisă? (Obiective SMART unde S-specific, M-măsurabil, A-posibil de atins, R-realist, T-definit în timp)    10
1.3. Cât de clar definit şi strategic este grupul/grupurile țintă?    5
1.4. În ce măsură proiectul conține elemente specifice care adaugă valoare (ex. soluții inovatoare, modele de aplicare în practică, continuarea unei tradiții, etc)    5
1.5. În ce măsură tema proiectului se încadrează în prioritățile de dezvoltare locală stabilite de către Consiliul Local?  5
2. Metodologie    25
2.1. Cât de necesare, coerente şi realiste între ele sunt activitățile propuse în cadrul proiectului?    5
2.2. Cât de clar şi realist este calendarul activităților?    5
2.3. Cât de coerente sunt activitățile propuse cu obiectivele proiectului?
(Coerență – obiective, activități, rezultate, impact asupra grupului țintă şi al comunității)    5
2.4. Cât de coerente sunt rezultatele prognozate ale proiectului cu activitățile propuse?    5
2.5. Cât de relevant este nivelul de implicare al partenerilor în proiect?    5
3. Durabilitate     15
3.1. În ce măsură  proiectul va avea un impact durabil asupra grupului/grupurilor țintă?    5
3.2. În ce măsură activitățile proiectului vor putea fi continuate şi după încheierea acestei finanțări?    5
3.3. În ce măsură proiectul conține potențiale efecte multiplicatoare?
(devine model pentru alte proiecte)    5
4. Buget şi eficacitatea costurilor    20
4.1. În ce măsură bugetul este clar, realist şi detaliat pe capitole de cheltuieli?    10
4.2. În ce măsură sunt necesare cheltuielile estimate în raport cu activitățile propuse pentru implementarea proiectului?    10
5. Capacitate managerială     10
5.1. Experiența managerială a aplicantului în domeniul respectiv    3
5.2. Cunoștințe de specialitate ale aplicantului (cunoașterea problemelor vizate)    3
5.3. Capacitatea managerială a aplicantului (abilitatea de a gestiona bugetul proiectului)    4
Punctaj maxim – 100.

Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 64/04.04.2017.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult