Ştirea zilei

Prima comună din județul Alba unde s-a finalizat cadastrul general. Locuitorii acesteia se vor bucura de mai multe avantaje, inclusiv demararea unor proiecte pe fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul cultural „Horea, Cloşca şi Crişan” din comuna Horea a găzduit, în data de 5 martie, o „adunare populară” a cetăţenilor din localitate şi din împrejurimi, în care aceştia au fost informaţi despre modul de distribuire a foilor de proprietate asupra imobilelor persoanelor fizice şi despre noutăţile ce privesc modul de absorbţie a fondurilor europene pentru activităţi agricole, neagricole, agroturism şi piscicultură.

Petrecerea Divorțaților

La evenimentul organizat de deputatul Corneliu Olar – fost primar al comunei, Primăria şi Consiliul Local al comunei Horea, au participat în prezidiu fostul secretar şi primarul interimar al localităţii, Dorin Retegan – directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba, deputatul Corneliu Olar, Gheorghe Grădiştean – managerul unei firme de consultanţă pentru afaceri şi management, Tiberiu Petru Todea şi Beniamin Toader – primarii comunelor Albac, respectiv Poiana Vadului.

Totodată, în sală au fost prezenţi peste 300 de localnici, dovedind astfel interesul mare al acestora pentru aflarea de informaţii despre proiectele care se pot implementa pentru accesarea fondurilor europene.

După introducerea făcută de Marin Nicola – primarul interimar al comunei Horea, a vorbit Dorin Retegan, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba, care a informat faptul că Horea se bucură de o mare realizare: s-au finalizat lucrările de cadastru general, aceasta fiind prima comună din judeţ în care s-a introdus cadastrul general pe întreaga localitate şi prima comună finalizată din România, din fosta zonă necooperativizată, mulţumind tuturor pentru implicarea în această acţiune.

În urma acestui demers, locuitorii din Horea se bucură pe viitor de mai multe avantaje, inclusiv demararea unor proiecte pe fonduri europene. Toate cărţile funciare – realizate în parte pentru fiecare imobil măsurat – sunt aduse la Primăria Horea, instituţie care va trebui să le înmâneze posesorilor în drept, iar în cazul în care aceştia consideră că între timp au apărut unele modificări faţă de situaţia din prezent, oamenii trebuie să le anunţe pentru a fi realizate corecturile în CF-uri. Prin urmare, în urma realizării cărţilor funciare, posesorii în drept ai imobilelor din intravilanul localităţii pot merge după 90 de zile la notar pentru a deveni proprietari, iar pentru terenurile din extravilanul localităţii există un termen de prescripţie de 3 ani.

Totodată, dacă unii oameni au decedat între timp, urmaşii beneficiază de succesiune gratuită, trebuind să anunţe instituţiile statului pentru a se bucura de aceste drepturi.

Desfăşurându-se sub forma unei dezbateri publice, câţiva oameni şi-au exprimat nemulţumirea că unele imobile se suprapun în cărţile funciare, directorul Retegan răspunzându-le că problemele se pot rezolva prin înştiinţarea primăriei şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a se face rectificarea gratuită, oamenii având la dispoziţie un an pentru a realiza aceste modificări. Ulterior, deputatul Olar a menţionat că s-a implicat personal pentru ca localitatea Horea să beneficieze de acest cadastru general, iar în prezent se implică de asemenea pentru ca oamenii de la munte să se bucure de drepturile lor, amintind în acest sens dreptul de exploatare a lemnului de foc.

Totodată, pentru informarea cetăţenilor, deputatul a făcut posibilă prezenţa la întrunire a unei firme specializate din Bucureşti, cu experienţă îndelungată în implementarea proiectelor cu finanţare europeană în domeniul agriculturii, managerul acesteia făcând o prezentare a tipurilor de proiecte pe care le pot demara locuitorii comunei pentru a obţine finanţare europeană. În acest sens, acesta a enumerat următoarele: Măsura 6.3 – sprijin de 15.000 euro pentru fermele mici, însă pentru accesarea acesteia persoanele fizice trebuie să se constituie ca persoane juridice; instalarea tinerilor fermieri în mediul rural – sprijin de 40.000 de euro; sprijin pentru activităţi neagricole (ţesătorie, tâmplărie, pielărie, sticlărie sau alte activităţi) în valoare de 50.000 -70.000 de euro, până la maximum 200.000 de euro; sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii cu sume între 200.000-1.000.000 de euro; programul „Prima împădurire” cu fonduri de 6.000 de euro/hectar şi ajutor ulterior pentru întreţinerea suprafeţelor forestiere – în anumite condiţii prevăzute de legislaţia românească.

Fondurile europene îi aşteaptă pe cei care vor să acceseze proiecte, însă va trebui depus efort din partea doritorilor, iar asociaţiile de mici producători, silvicultori şi crescători de animale vor trebui să fie funcţionale şi membrii să fie activi pentru a beneficia de fonduri europene.

Ovidiu Culda


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

50 de euro nu au schimbat cursul legii: Un polițist din Alba a refuzat oferta și a sesizat structura anticorupție

Ioana Oprean

Publicat

în

50 de euro nu au schimbat cursul legii: Un polițist din Alba a refuzat oferta și a sesizat structura anticorupție Polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Alba au fost sesizați, la data de 2 octombrie 2026, cu privire la o posibilă faptă de corupție, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către un polițist […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta Momente cu puternică încărcătură emoțională, duminică, 4 octombrie 2026, la Fărău. Echipeirii formației locale de fotbal Progresul i-au cinstit memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani din satul Heria care nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată

Ioana Oprean

Publicat

în

La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată Raportul Curții de Conturi arată cum au fost cheltuiți nelegal bani publici: Telefoane, salarii și deconturi din pix. Unii o duc prea bine în Primăria Alba Iulia, din greșeală! La Primăria Alba Iulia […]

Citește mai mult