Actualitate

Prima Casă 2017. Plafon în scădere pentru program anul acesta

Ioana Oprean

Publicat

în

prima-casaProgramul Prima casă ar putea avea un plafon de 2,5 miliarde de lei în acest an, cu circa 15% sub plafonul de anul trecut, conform unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

‘Conform strategiei programului ‘Prima casă’, se propune ca, pentru anul 2017, să fie aprobată alocarea unui plafon al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de 2.500 milioane lei. Pentru simplificarea proceselor şi evitarea birocratizării excesive a acestora, se propune preluarea de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a sarcinii de a emite acordurile pentru radierea ipotecilor şi a interdicţiilor de înstrăinare şi grevare prevăzute de lege în cazul rambursării integrale anticipate sau la termen a finanţărilor garantate, precum şi în cazul respingerii cererilor de plată având impact strict asupra activităţii de monitorizare a garanţiilor emise în cadrul programului ‘Prima casă’, se arată în nota de fundamentare.

Potrivit acesteia, activitatea va fi acomodată la nivelul FNGCIMM, unde în prezent se procesează cererile finanţatorilor şi se desfăşoară activitatea de pregătire a documentaţiei de întocmire şi transmitere a cererii de eliberare a acordului Ministerului Finanţelor Publice, precum şi de emitere a deciziei de radiere şi transmitere a acesteia către finanţatori, pentru aceleaşi situaţii. Timpul de aşteptare al finanţatorilor/beneficiarilor pentru obţinerea acordurilor şi a deciziilor de radiere va fi scurtat astfel cu cel puţin 10 zile lucrătoare (pentru efectuarea formalităţilor de emitere a acordurilor, pregătire şi expediere a documentaţiei).

Preluarea integrală la nivelul FNGCIMM a tuturor operaţiunilor care intră în componenţa procedurii de radiere, ar permite informatizarea întregului proces în condiţii optime.

‘Propunem astfel ca, în cazul lichidării creditului garantat în cadrul Programului prin rambursarea integrală a soldului finanţării garantate, anticipată sau la termen, FNGCIMM să fie mandatat să îşi exprime acordul în numele şi în contul statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în vederea radierii ipotecii legale şi a interdicţiilor înscrise în cartea funciară a locuinţei achiziţionate/construite în cadrul Programului’, menţionează sursa citată.

Potrivit proiectului, pentru respectarea uzanţelor din domeniul bancar, în cazul garanţiilor ce vor fi acordate în baza promisiunilor de garantare emise cu procentul de garantare de 50%, fără diferenţiere în funcţie de încadrarea locuinţelor în categoria celor noi/consolidate sau aflate în exploatare, se propune ca procentul de garantare să fie cel prevăzut în promisiunea de garantare.

‘Având în vedere faptul că termenul de 5 ani de la recepţie se raportează ca punct final la data solicitării creditului garantat, propunem ca finanţatorii sa individualizeze procentul de garantare corespunzător locuinţei care se achiziţionează prin credit garantat în cadrul Programului’, menţionează sursa citată.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult