Actualitate

Prețurile pentru asigurarea RCA ar putea crește din luna mai

Ioana Oprean

Publicat

în

Viorel Vasile, preşedintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare – Reasigurare (PRBAR), a declarat, joi, că preţurile RCA ar putea creşte din luna mai la nivelul de dinainte de plafonare, iar singura soluţie pentru evitarea unei majorări ar fi apariţia de noi competitori pe piaţa asigurărilor.

„Până în luna mai, nu se va întâmpla nimic. Preţurile vor rămâne la fel. Întrebarea este ce se întâmplă după luna mai. De aceea, noi am susţinut mereu că singurul mod în care se poate regla piaţa este concurenţa şi apariţia unor noi competitori în piaţă. Preţurile din 2014 până în 2016 au crescut cu vreo 80%, în medie. În 2016, la presiunea străzii, am plafonat tarifele şi ne aşteptăm ca în mai 2017, când se termină plafonarea, deşi noi nu am făcut nimic, pentru că nu s-a făcut nimic, preţurile să nu ajungă la nivelul la care erau în noiembrie, când am făcut plafonarea. E fals”, a spus Vasile.

În opinia acestuia, asigurătorii nu au niciun motiv să nu crească preţurile şi să nu se ducă acolo unde erau înainte.

„Singurul mod în care se poate face, se poate regla piaţa este apariţia unor noi jucători. Aceşti noi jucători sunt deja «în schemă». Există discuţii cu LeasePlan Insurance, un asigurător de nişă care intră şi vinde RCA din Irlanda. Există discuţii, dacă nu mă înşel, şi cu Ergo. Este singurul mod în care preţurile se pot reaşeza, apariţia unei competiţii în piaţă. Sentimentul meu e că în luna mai preţurile se vor aşeza cum erau înainte de plafonare’, a mai afirmat preşedintele PRBAR.

Conform Agerpres, piaţa asigurărilor din România a fost dominată, în 2016, de criza asigurărilor auto obligatorii, declanşată de transportatori din cauza creşterii exponenţiale a tarifelor, criză care a dus la emiterea unei Ordonanţe de Guvern care prevede plafonarea preţurilor RCA pe o perioadă de şase luni. Noile tarife au intrat în vigoare începând cu data de 18 noiembrie 2016.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Un Guvern minoritar este puțin probabil. Premierul a vorbit ca un matematician, care ia în calcul probabilităţi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Un Guvern minoritar este puțin probabil. Premierul a vorbit ca un matematician, care ia în calcul probabilităţi” Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, 29 ianuarie 2026, la Digi 24, că este „puţin probabil, în momentul ăsta”, să se ajungă la o guvernare cu un guvern minoritar, arătând că, în momentul în care a […]

Citește mai mult

Actualitate

Primul caz de virusul Chikungunya în România: un bărbat de aproximativ 50 de ani, diagnosticat cu boala transmisă prin mușcătura de țânțar

Mif Lorena

Publicat

în

Primul caz de virusul Chikungunya în România: un bărbat de aproximativ 50 de ani, diagnosticat cu boala transmisă prin mușcătura de țânțar Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost diagnosticat cu virusul Chikungunya, fiind primul caz de acest gen în România. Boala este transmisă prin mușcătura de țânțar,  rară în Europa și întâlnită […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Doi polițiști au salvat de la moarte un bărbat: Era spânzurat cu o funie de o grindă, dar a reușit să sune la 112

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi polițiști au salvat de la moarte un bărbat: Era spânzurat cu o funie de o grindă, dar a reușit să sune la 112 O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hunedoara au demonstrat profesionalism și prezență de spirit, salvând un […]

Citește mai mult