Actualitate

Prețul lemnului de foc, DUBLU față de 2020: Care au fost principalele cauze ale majorării

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul lemnului de foc, DUBLU față de 2020: Care au fost principalele cauze ale majorării

Prețul pentru lemnul de foc a ajuns dublu față de 2020, principalele cauze fiind creșterea prețurilor la energie și gaze, precum și blocajele din administrația silvică. Dacă anul trecut un metru cub de lemn de foc putea fi cumpărat cu 250 de lei, anul acesta costă cel puțin 500 de lei.

„La munte anul trecut era undeva 250, maximum 300 de lei pe metru cub, acum este în jur de 500 de lei pe metru cub. La câmpie era 400 de lei pe metru cub, acum este 6-700 de lei pe metru cub. La distribuitorii mari din orașe sare și de 800, 900 de lei pe metru cub pentru lemnul de foc paletizat”, a declarat Constantin Tobescu, președinte al Asociației Industriei Lemnului – Prolemn.

Un lucru nu tocmai îmbucurător pentru cele 3,5 milioane de gospodării din România care sunt încălzite cu lemne. Specialiștii din industrie spun că în zona de câmpie oamenii consumă pe iarnă în jur de 3-4 metri cubi, în timp ce în zona de munte se ard între 10 sau chiar 15 metri cubi.

De vină pentru aceste majorări sunt atât scumpirile din ultima perioadă la energie și gaze, cât și blocajele din administrația silvică. Blocaje care îi fac pe micii proprietari de păduri să beneficieze foarte greu de cotele care le revin anual.

„Pur și simplu, din cauza unei reglementări defectuoase și inaplicabile, s-au scos din piață câteva milioane de metri cubi. Concret, un proprietar care are un hectar de pădure și ar avea dreptul să recolteze 5 metri cubi de lemn de pe proprietatea lui, dreptul lui, uzufructul pădurii, trebuie să se ducă la Ocol, Ocolul să se ducă să-i marcheze, după aia trebuie să se ducă încă o dată Ocolul să-i dea autorizație și să-i predea parchetul, încă o dată ca să-i reprimească parchetul și încă o dată ca să-i taie un aviz. Cineva de la Ocol trebuie să se ducă de patru ori în pădure pentru a-i da omului un document cu care să-și transporte lemnul acasă. Ministerul a reglementat în acest fel, iar această procedură e atât de birocratică și atât de costisitoare de timp și de forță de muncă, încât fizic, nu se poate face”, a declarat Constantin Tobescu, președinte al Asociației Industriei Lemnului – Prolemn.

Dincolo de dublarea prețurilor la lemnul de foc, interesant este că spre deosebire de anul trecut, Romsilva a majorat prețul unui metru cub de lemn de foc cu doar 7 lei. De la 176 la 183 lei. Este drept, aceasta pune pe piață în jur de două milioane de metri cubi, în timp ce românii au nevoie de peste zece milioane de metri cubi.

La prețurile actuale din piață pentru lemnul de foc – în medie de 500 de lei/tonă – încălzirea cu lemne este de 2,5 până la 5 ori mai ieftină decât cea pe gaze. Utilizarea paleților și brichetelor, cu randamente energetice maximale, chiar la prețuri de 1.200 lei/tonă încă este de două ori mai ieftină decât aceeași energie din utlizarea gazelor.

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Peste 8.000 de persoane salvate de pe munte în 2025 în România: Creștere semnificativă a acțiunilor de salvare față de anul anterior

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Peste 8.000 de persoane salvate de pe munte în 2025 în România: Creștere semnificativă a intervențiilor față de anul anterior Peste 8.000 de persoane au fost salvate de pe munte anul trecut, cu aproximativ 450 mai multe decât în 2024, în urma intervențiilor Salvamont România la nivel național. Conform raportului Salvamont România, serviciile publice județene […]

Citește mai mult

Actualitate

19-22 ianuarie 2026 | COD GALBEN de GER în Alba și alte zone din țară. Vreme deosebit de rece, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei până la sfârșitul săptămânii

Ioana Oprean

Publicat

în

19-22 ianuarie 2026 | COD GALBEN de GER în Alba și alte zone din țară. Vreme deosebit de rece, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei până la sfârșitul săptămânii Meteorologii ANM au emis o nouă informare meteo de vreme deosebit de rece, valabilă în Alba și alte zone din țară până spre sfârșitul săptămânii. […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Pilonul 3 de pensii facultative din România, randament record anul trecut

Ioana Oprean

Publicat

în

Pilonul 3 de pensii facultative din România, randament record în 2025 Cele 10 fonduri de pensii private facultative (Pilonul 3) au înregistrat în 2025 cel mai bun randament investițional din istoria de aproape 19 ani a sistemului: 19,6%, ajungând să administreze active nete în valoare de 7,4 miliarde de lei, în creștere cu 33% față […]

Citește mai mult