Ştirea zilei

Presupusul unchi din Alba al procurorului general al României, omorât cu sânge rece la Găbud

Bogdan Presecan

Publicat

în

DJ 107 G Ocna Mureș – Noșlac – Găbud până la limită cu județul Mureș este de mai bine de o săptămână cea mai sigură zonă din județul Alba, după ce Alexandru Moldovan un pensionar de 73 de ani din satul Găbud a fost omorât cu sânge rece în curtea locuinței sale.

Numeroase echipe operative ale instituțiilor de forță se află în zonă și periază perimetrul în căutarea criminalilor, care au avut se pare ghinionul (potrivit informațiilor vehiculate în presa locală și națională), să îl tâlhărească și ucidă tocmai pe unchiul lui Daniel Morar procuror general al României şi fost procuror-şef al DNA.

În noaptea de 8 spre 9 ianuarie, bătrânul a fost victima unui grup de tâlhari care, surprinşi în timp ce furau bunuri din gospodăria sa (cazanul de țuică și doi porci tăiați din afumătoare), l-au lovit în cap şi l-au abandonat căzut în zăpadă. Din spusele vecinilor şi rudelor, Alexandru Moldovan a fost găsit, în comă, a doua zi dimineaţă, de către soţia acestuia. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia , unde a decedat la scurt timp, după mai multe intervenții chirurgicale și în pofida eforturilor medicilor de a-i salva viața.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a deschis în acest sens un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de omor şi tâlhărie, efectuând în continuare cercetări pentru identificarea autorilor și tragerea lor la răspundere.

Spre deosebire de alte cazuri de omor, petrecute pe raza județului Alba, ce erau anunțate de Inspectoratul de Poliție, a doua zi, cazul de față a fost ținut secret. Niciuna dintre instituțiile care instrumentează această speță, precum Poliția sau Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, nu a oferit în mod oficial clarificări legate de acest caz.

Asta în timp ce procuratura continuă de o săptămână să uimescă localnicii din Găbud și împrejurimi cu o impresionantă desfăşurare de „forţe”.

Alexandru Moldovan a fost înmormântat duminică 13 ianuarie.

UPDATE: Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a precizat în urmă cu puțin timp presei, faptul că nu există indicii că între victimă și Daniel Morar, procurorul general al României, ar fi vreo relație de rudenie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală 

Mădălina Opriș

Publicat

în

Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]

Citește mai mult