Preotul Petru Pleșa din Alba Iulia, un slujitor și truditor harnic al Domnului, s-a mutat la cele veșnice

Miercuri, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, înconjurat de un impresionant sobor de preoți, a oficiat slujba de prohodire a părintelui Petru Pleșa.

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Mucenic Emilian Mărturisitorul”, ctitoria părintelui Petru Pleșa, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru credincioșii veniți să-l conducă pe ultimul drum pe păstorul lor iubit, care a decedat luni, 7 noiembrie, după o lungă luptă cu boala

După cuvântul de învățătură și întărire duhovnicească rostit de către Arhipăstorul Alba Iuliei, a avut loc rânduiala înconjurării bisericii, potrivit rânduielii înmormântării preoților și diaconilor, apoi înhumarea părintelui Petru la streașina ctitoriei sale.

Părintele Petru Pleșa s-a născut la 8 aprilie 1941, în localitatea Șotâgna, județul Dâmbovița, din părinții Elena și Gheorghe Pleșa, fiind cel mai mare între cei 9 copii ai familiei. Tatăl Gheorghe a fost cântăreț  bisericesc până la vârsta de 85 de ani.

După absolvirea Școlii Elementare, în anul 1954 a dat examen de admitere la Școala de Cântăreți și Seminarul Teologic din Curtea de Argeș, însă, din cauza condițiilor vitrege de hrană și cazare s-a îmbolnăvit de plămâni, fiind internat pentru o perioadă de 2 ani la Sanatoriul de Copii din Valea Iașului. În anul 1961 a absolvit studiile Seminarului Teologic din București. În urma examenului de admitere la Institutul Teologic Universitar București a fost rediagnosticat cu boala de plămâni, fiind internat în mai multe sanatorii. În anul 1961 s-a înscris la cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1966. În timpul Facultății a fost coleg de bancă cu vrednicul de pomenire ÎPS Justinian Chira.

În anul 1966, pe 21 august, s-a căsătorit cu domnișoara Turlea Paraschiva din Ighiu, asistentă de farmacie. Viața de familie le-a fost binecuvântată de Dumnezeu prin venirea pe lume a celor trei copii: Petru Marius, Doina-Ana și Maria-Simona. Tot în anul 1966, Părintele Petru a fost angajat ca și cântăreț bisericesc și ghid la Catedrala Reîntregirii. La data de 3 martie 1967 a fost hirotonit diacon, iar în data de 25 aprilie, a primit  hirotonia întru preot de la vrednicul de pomenire ÎPS Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului. A fost preot slujitor la Catedrala Reîntregirii având, în același timp, și atribuții de secretar contabil.

Odată cu înființarea Episcopiei de Alba Iulia, între anii 1975-1976, a fost numit secretar eparhial, iar din anul 1979, consilier administrativ bisericesc. Din anul 1990 până în anul 2001 a ocupat postul de consilier cultural, desfășurând o intensă activitate editorială. Poate cea mai importantă acțiune culturală a părintelui Petru a constituit-o retipărirea Noului Testament de la Bălgrad (1648) în două ediții, acțiune la care a trudit aproape 8 ani, precum și tipărirea Îndrumătorului Pastoral în 20 de volume. Viața părintelui Petru s-a împletit întru totul cu evoluția Episcopiei, ulterior Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Cu valoare de document și mărturie peste timpuri a misiunii neobosite desfășurate de părintele Petru, sub oblăduirea a doi ierarhi, ne stă lucrarea auto-biografică „Popas la umbra amintirilor”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2011.

Pentru întreaga muncă depusă, părintele s-a învrednicit să primească cele mai înalte distincții pe care le poate primi un preot de mir: iconom stavrofor și cruce patriarhală.

După o muncă istovitoare în administrație, părintele nu a ales să se bucure în tihnă de pensie, ci s-a înhămat la o muncă și mai grea: aceea de a ridica o biserică Dumnezeului Celui Viu. Pe lângă problemele multiple, inerente unui asemenea demers, sănătatea părintelui a fost sever afectată, fiind diagnosticat cu cancer, dar Dumnezeu l-a ajutat, așa încât a putut să vadă încununarea  ostenelilor sfinției sale, atunci când biserica a fost sfințită la data de 1 iulie 2007. Pe lângă ridicarea și înfrumusețarea zidurilor, părintele a închegat o comunitate vie, care participă activ la viața liturgică a Bisericii. Părintele a reușit să facă lucrul acesta deoarece sfinția sa era un foarte bun liturghisitor. Ținuta sobră din timpul slujbelor, respectarea rânduielilor liturgice, modul de interpretare al cântărilor bisericești l-au  impus ca un model chiar și pentru preoții mai tineri. Slujirea era viața părintelui Petru, iar atunci când slujea, puterile i se împrospătau.

Părintele Petru avea o anumită sensibilitate față de tot ceea ce este frumos, o aplecare spre nevoile și durerile celorlalți. Cu multă gingășie se desfăta de mirosul florilor din grădina de care se ocupa cu multă atenție și cu multă bucurie petrecea timp alături de nepoții săi. De asemenea, părintele a fost un om care a știut să se îngrijească mereu de relațiile pe care le-a stabilit de-a lungul timpului cu oamenii. De marile sărbători trimitea peste 200 de felicitări, în țară și în străinătate, toate scrise cu mult drag și osteneală.

Dar ceea ce făcea necontenit părintele Petru, ca un adevărat păstor, consta în pomenirea continuă a tuturor celor pe care i-a cunoscut de-a lungul vieții.. În carnețelul său de pomelnice intrase toată lumea, dovadă a iubirii și recunoștinței părintelui pentru oameni.

Atunci când cuvânta, adeseori făcea referire la moșii și strămoșii noștri, a căror credință în Dumnezeu le-a fost reazem moral în toate vicisitudinile istoriei, pe care le-au trăit și le-au biruit din veacuri până azi. Acesta este testamentul moral al părintelui Petru: nimic fără Dumnezeu.

Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească și să-i facă parte de veșnică pomenire!

Sursa: Preot Petruț Ormenișan – Reintregirea.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI