Premierul Ponta se pregătește să remanieze Guvernul. Vezi care sunt miniștrii vizați
Premierul Victor Ponta se pregătește să remanieze Guvernul! Nu pentru că așa ar vrea el ci, mai mult, pentru că așa e ordinul din PSD. O confirmă senatorul Daniel Savu, care spune că Victor Ponta e obligat să se revanșeze față de cei care l-au susținut după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD.
”Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, va fi, probabil, unul dintre cei remaniați. Mai sunt unii miniștri vizați pentru îmbunătățirea imaginii Guvernului și ca să dea satisfacție celor care conduc acum PSD.
E nevoie de o remaniere pentru a întări puțin imaginea Guvernului. E o cerere și din interiorul PSD, dar și din interiorul Guvernului. Victor Ponta ne-a lăsat în off-side când și-a dat demisia și a avut loc o cădere în ochii celor care l-au votat și l-au susținut în partid. El acum trebuie să se revanșeze puțin: ai pus miniștri și nu ne-ai consultat! Nu e vorba doar despre miniștri PSD. Există o nemulțumire și față de Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. El e contestat din teritoriu, oamenii sunt nemulțumiți de modul în care au fost tratați”, a spus Savu la Antena 3. (Z.U.)
Surse: zstiripesurse.ro; antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă
Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă Un bărbat din județul Hunedoara a ales să facă ceea ce este corect, după ce a găsit o sumă de bani pe domeniul public. Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […]
FOTO | Sprijin acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru
Sprijin acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru Sprijinul acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru a fost suplimentat cu noi echipamente și materiale de specialitate, a anunțat, în dimineața zilei de sâmbătă, 14 martie 2026, Inspectoratul General pentru […]
Ministrul Energiei, propunere de plafonare a prețurilor benzinei și motorinei: Care ar fi prețul maximal de vânzare
Ministrul Energiei, propunere de plafonare a prețurilor benzinei și motorinei: Care ar fi prețul maximal de vânzare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis premierului Ilie Bolojan şi liderilor coaliţiei un set de propuneri pentru atenuarea efectelor negative ale conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieţei petroliere din România, printre care emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă privind […]