Actualitate

Premierul Emil Boc a fost impresionat de Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri, 2 septembrie, prim-ministrul Emil Boc s-a aflat pentru câteva ore la Alba Iulia, pentru a participa la şedinţa Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, găzduită de sala de conferinţe a Hotelului Parc. Pe lângă prefecţii din ţară, la discuţii au mai luat parte şeful MAI, ministrul Traian Igaş şi secretarul de stat Mihai Capră (responsabil în relaţia MAI cu instituţiile prefecţilor), precum şi secretarul de stat Eugen Georgescu (Secretariatul General al Guvernului). Din partea judeţului Alba în sală au mai fost prezenţi parlamentarii PDL Alexandru Pereş, Nicolae Dobra şi Clement Negruţ.
Înaintea începerii lucrărilor, în jurul orei 14.00, premierul Emil Boc a avut întrevederi la Primăria Alba Iulia cu primarul Mircea Hava, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel şi prefectul Ştefan Bardan. Apoi, şeful Guvernului a vizitat câteva obiective din Alba Iulia, printre care s-au numărat pasarela din Partoş şi şantierul din Cetate. Din suita care l-a însoţit pe premier până la Hotel Parc, unde Emil Boc a fost întâmpinat de patronul Nicolae Puşcaş, au mai făcut parte subprefectul Raul Tudoraşcu, vicepreşedintele CJ Alba, Sorin Bumb, viceprimarii Ioan Bogăţan şi Paul Voicu şi reprezentanţi ai Cancelariei Prefectului: Virgil Tătar – director, Dorin Sava şi Cosmin Lupu – consilieri.
Premierul Emil Boc a declarat înainte de întâlnirea cu prefecţii că Alba Iulia este „o bijuterie”: „M-am simţit pentru câteva zeci de minute într-o capitală europeană, un oraş care-şi valorifică potenţialul istoric, patrimoniul pe care-l are, un oraş cu o administraţie eficientă care ştie să atragă fonduri europene şi să pună în valoare vestigiile pe care le avem. Simţi ca adevărat român că ai ce să vezi în ţara ta, e un lucru cu care, repet, mă mândresc oriunde merg cu ceea ce există la Alba Iulia şi cu ceea ce se întâmplă aici. Am discutat şi rezolv administrativ problema cinematografului din Cetate (n.r. – cinematograful de vară), care va fi predat prin ordonanţă de urgenţă săptămâna viitoare administraţiei locale, ca de altfel şi celelalte proiecte pe care administraţia locală le are astfel încât să fie sprijinită să şi le implementeze.

Au demonstrat că ştiu, au capacitate şi pot să schimbe faţa oraşului. Eu cred că va fi o surpriză nu doar pentru românii din toată ţară, ci chiar şi pentru cei din Alba Iulia, pentru că sunt lucruri pe care nici cei din Alba Iulia nu le-au văzut. S-au schimbat în bine şi au evoluat lucrările pe toată componenta de la Cetate şi sunt convins că va fi finalizată lucrarea conform graficului”.
De altfel, în debutul lucrărilor, premierul Emil Boc a ţinut să-l felicite pe primarul Mircea Hava şi în faţa prefecţilor veniţi din toată ţara. În prezenţa presei, prim-ministrul le-a reamintit prefecţilor modificările Codului fiscal şi noile reglementări privind acordarea ajutoarelor de încălzire, reprezentanţii mass-mediei fiind invitaţi apoi să părăsească sala. Potrivit declaraţiilor făcute presei de Emil Boc la ieşirea din sală, în cadrul dezbaterilor au mai fost discutate „priorităţile locale şi naţionale, investiţii, locuri de muncă, birocraţie, simplificarea procedurilor, urgenţe, proiecte de acte normative”.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Val de praf saharian deasupra României, până la sfârșitul săptămânii: Ce efecte poate avea asupra sănătății. De ce apar „ploile murdare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Val de praf saharian deasupra României, până la sfârșitul săptămânii: Ce efecte poate avea asupra sănătății. De ce apar „ploile murdare” Un val de praf saharian ajunge în zilele următoare deasupra sudului României, adus de un ciclon de altitudine care intensifică transportul particulelor de nisip din nordul Africii spre Europa. Fenomenul va afecta mai multe […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte autostrăzi noi ar putea avea România la finalul lui 2026: Promisiuni pentru 250 de kilometri, dar lucrări întârziate 

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte autostrăzi noi ar putea avea România la finalul lui 2026: Promisiuni pentru 250 de kilometri, dar lucrări întârziate 2026 ar putea fi un an record pentru lucrările de infrastructură. România ar putea încheia 2026 cu încă 250 de kilometri de drumuri expres şi autostrăzi noi, promit cei de la Compania de Drumuri. Multe porţiuni […]

Citește mai mult

Actualitate

Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta” Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se lucrează la mai multe scenarii în ceea ce privește prețurile carburanților, unul dintre acestea fiind reducerea accizelor. Bogdan Ivan a spus că în România s-au înregistrat până miercuri […]

Citește mai mult