Premierul Dăncilă își demite un consilier care a pus gând rău bugetarilor – ”Suntem singura țară din lume care plătește mult mai bine salariații din sectorul public decât pe cei din sectorul privat”, a spus Borza
Premierul Dăncilă îl demite pe Remus Borza, numit consilier onorific pe probleme economice săptămâna trecută, în urma unor declarații privind reduce numărului de bugetari și a ministerelor, potrivit unor surse din Guvern. Într-o intervenție televizată, Borza a precizat că e nevoie și de o altă ordonanță care să modifice OUG 114 și OUG 19.
Sursele citate au precizat că Viorica Dăncilă a luat decizia ca urmare a ieșirilor publice ale consilierului său economic, Remus Borza. Acesta a avansat sâmbătă, într-o intervenție telefonică la un post de televiune, ideea unei noi ordonanțe care să modifice celebrele OUG 114/2018 și OUG 19/2019.
În context, Borza a vorbit și de o reducere a numărului de bugetari și o scădere a numărului de ministere. „Am crescut veniturile în sectorul bugetar, cred că suntem singura țară din lume care plătește mult mai bine salariații din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Trebuie să gestionăm 800.000 de bugetari, am gonflat foarte mult administrația. Și la Guvern trebuie să mai reducem din ministere. E mai eficient, mai rămân bani să facem și o fabrică în România”, a spus Borza.
Acesta a declarat de asemenea, că PSD are nevoie de o garnitură nouă de comunicatori și nu se poate reinventa cu personaje precum Rodica Nassar, Octav Cozmâncă, Mircea Geoană și Adrian Năstase. Remus Borza a înșirat și câteva nume de sociali democrați cu care PSD ar trebui să iasă în față.
Remus Borza, consilierul economic al premierului Viorica Dăncilă, a anunțat o reducere a numărului de bugetari și o scădere a numărului de ministere. „Am crescut veniturile în sectorul bugetar, cred că suntem singura țară din lume care plătește mult mai bine salariații din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Trebuie să gestionăm 800.000 de bugetari, am gonflat foarte mult administrația. Și la Guvern trebuie să mai reducem din ministere. E mai eficient, mai rămân bani să facem și o fabrică în România”, a spus Borza la o televiziune națională.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]