Premieră la Teiuş: Consilierii locali au aprobat construcţia a două parcuri fotovoltaice. Investiţia se ridică la suma de 72.000.000 de euro
Consilierii locali ai oraşului Teiuş au aprobat luni, 25 martie, în cadrul şedinţei ordinare Planurile Urbanistice Zonale ale proiectului “Construire parcuri fotovoltaice în extravilanul oraşului Teiuş”.
Potrivit primarului Mirel Hălălai, este vorba despre două parcuri fotovoltaice ce au o putere instalată de 45 MW, respectiv 3,5 MW. Valoarea totală a investiţiei ce urmează a fi realizată în oraşul Teiuş se cifrează la aproape 72.000.000 de euro.
„În contextul general de obţinere a energiei din surse regenerabile considerăm această investiţie ca fiind mai mult decât oportună pentru oraşul nostru, nepoluantă şi benefică pentru bugetul oraşului, dar şi pentru concetăţenii noştri”, a precizat primarul Mirel Hălălai.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Justiţiei a trimis preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public: LISTA
Ministrul Justiţiei a trimis preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a transmis marţi, 7 aprilie 2026 preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public. Cristina Chiriac este propunerea pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe […]
Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! Nu cedăm”
Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! Nu cedăm” Realizatoarea TV Anca Alexandrescu a avut o primă reacție publică, în după amiaza zilei de marți, 7 aprilie 2026, după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus. Citește și: CNA a retras licenţa Realitatea Plus: Televiziunea se va […]
Donald Trump, ameninţare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizaţie va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viaţă vreodată”
Donald Trump, ameninţare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizaţie va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viaţă vreodată” Preşedintele american Donald Trump presează din nou Iranul să cedeze, ameninţând pe Truth Social, cu câteva ore înainte de expirarea ultimatumului dat în ajun, că „o întreagă civilizaţie va pieri […]