Premieră la IPJ Alba: Conferință de presă organizată de BCCO Alba Iulia
Noul șef al BCCO Alba Iulia, comisarul Gabriel Florescu a organizat astăzi o conferință de presă la sediul IPJ Alba, alături de procurorul șef al DIICOT Alba – Ioan Mureșan. Motivul oficial a fost mediatizarea cazului lui Marius Florin Mihălțan, arestat săptămâna trecută pentru trafic de droguri, însă neoficial, întreaga conferință de presă a avut ca temă buna colaborare care se desfășoară în prezent între cele două servicii angrenate în lupta pentru combaterea crimei organizate din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
Comisarul Florescu a dat asigurări că și în cadrul BCCO Alba lucrurile decurg normal iar polițiștii din subordine nu au fost afectați în munca lor de schimbările produse la nivelul conducerii: ”Toate cadrele BCCOA Alba Iulia lucrează la capacitate maximă și probabil că veți vedea, cu sprijinul domnilor procurori, că vor urma și alte acțiuni de amploare”, a spus acesta.
Referitor la faptul că o parte dintre ofițeri și-au exprimat public susținerea pentru fostul lor șef, Traian Berbeceanu, șeful interimar al BCCO a declarat: ”Este opinia lor, este firesc, ne-am câștigat la Revoluție un drept la opinie. Fiecare are dreptul să-și exprime opinia ca persoană fizică, nu în numele instituției și nici ca lucrător al Brigăzii. Dar știu că de când am venit eu lucrătorii mei nu și-au mai exprimat această părere în mod public, pentru că totuși, au un statut. Au ales calea de a aștepta și ei, deși într-o oarecare măsură au participat în sală la diferite ședințe ale instanțelor, dar fără a face afirmații și fără a se manifesta sub o formă sau alta (…) Nu pentru că le-am interzis, dimpotrivă, le-am explicat că există un cod deontologic al polițistului și că el trebuie să se comporte ca atare”.
În ceea ce privește ”Cazul Berbeceanu” cei doi oficiali au fost reținuți în declarații, limitându-se să precizeze că este vorba despre un dosar aflat în cercetare la DIICOT – structura centrală, iar până la finalizarea lui și stabilirea unor eventuale vinovății în justiție nu pot face comentarii.
Comisarul Florescu a precizat, însă, că îl cunoaște pe Traian Berbeceanu, că a susținut în anul 2005 un examen împreună cu el iar de atunci s-au întâlnit la anumite convocări unde a observat că acesta era foarte implicat în munca pe care o face, deoarece întotdeauna pleca mai repede, pentru a participa la diferite acțiuni.
La rândul său, procurorul Ioan Mureșan a refuzat să comenteze pe marginea acuzațiilor pe care i le-a adus Berbeceanu: ”Ele sunt verificate de cadrele din Inspecția CSM-ului. Nu suntem îndrituiți să facem comentarii. Fiecare instituție a statului trebuie să-și facă datoria”.
Legat de colaborarea cu BCCO Alba Iulia, șeful DIICOT Alba a declarat: ”Avem o colaborare foarte bună. Consider că BCCO este instituția statului cu care DIICOT trebuie să colaboreze, lucru care s-a întâmplat și până acum. În prezent se lucrează foarte bine și mult mai bine și veți vedea că vor fi rezultate. Este un mesaj și pentru cetățeni care trebuie să înțeleagă că noi ne facem datoria și că nu există nicio fractură între instituțiile statului”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]