Rămâi conectat

Sport

Premieră istorică pentru Alba! Campioana României, Volei Alba Blaj, debutează astăzi în Champions League, în deplasare cu Rocheville Le Cannet

Dan HENEGAR

Publicat

în

Astăzi este o zi importantă pentru Alba, în condiţiile în care reprezentanta judeţului, Volei Alba Blaj, campioana României, va cunoaşte gustul dulce al debutului în Champions League, competiţia supremă a voleiului feminin european. Volei Alba Blaj - Penicilina Iasi 1Repartizată în Grupa F, „mândria Blajului” va evolua în deplasare, în fieful vicecampioanei Franţei, Rocheville Le Cannet, care a câştigat în acest an şi cupa, meciul începând la ora 21.00 (ora României, în direct la Digi Sport 4).

Clubul din „Mica Romă”, înfiinţat în 2011, a izbutit minunea puţin anticipată, participând la cel mai înalt nivel posibil din voleiului european, în condiţiile în care a crescut precum voinicul din poveste şi a ajuns să fie ambasadorul sportiv al judeţului Alba în protipendada „Bătrânului Continent”.

*Mândrie, onoare şi realism

Alba Iulia Music & Film Festival 2025

Celelalte competitoare din grupă sunt Nodmeccanica Piacenza (Italia) şi Dinamo Moscova (Rusia), iar blăjencele încearcă să continue ascensiunea. Şi vorbim aici despre o cea mai mică localitate din România ce a izbutit să cucerească un titlu naţional în sporturile pe echipe din ţară la nivel de seniori (excepţia fiind Urziceni la fotbal), scriind implicit o premieră istorică pentru Alba. „Este o mândrie să reprezentăm oraşul, judeţul şi ţara în cea mai prestigioasă competiţie europeană de volei feminin. Din punct de vedere sportiv ne-am întărit lotul astfel încât să ne ridicăm la pretenţiile meciurilor din Champions League. Ne dorim să câştigăm în Franţa”, a declarat Gheorghe Rotar, primarul Blajului. „Suntem onoraţi că Blajul evoluează în Champions League. Le doresc mult succes şi sper să câştige măcar două partide”, a menţionat Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, cealaltă instituţie care alături de primăria blăjeană contribuie la susţinerea acestui proiect.

*Eveniment istoric

Pe banca tehnică a Blajului se regăseşte „omul-trofeu”, antrenorul Darko Zakoc, ce are 16 titluri naţionale la activ, dar şi câştigarea Cupei CEV cu Postar Belgrad. „Este întâia oară când clubul nostru evoluează la acest nivel înalt şi va fi o experienţă inedită pentru toţi, jucători, parte tehnică, staff administrativ. Reprezentăm voleiul românesc şi acest lucru ne obligă”, a menţionat Darko Zakoc, cel care în carieră a mai jucat în trei rânduri în Champions League cu Jedinstvo Uzice, POSTAR Belgrad şi Tomis Constanţa, depăşind de două ori faza grupelor.

Partida inaugurală ne va arăta unde ne situăm valoric în acest moment. Va fi o confruntare între echipe debutante şi îmi doresc să ne apărăm cât mai bine şansele. Rocheville deţine avantajul că evoluează în faţa suporterilor, dar, cu o bună pregătire psihologică şi cu o motivaţie aparte, putem realiza un rezultat notabil”, a încheiat tehnicianul sârb.

Le Cannet este un oraş din sud-vestul Franţei (departamentul Alpes-Marimes, în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur), cu aproximativ 40.000 de locuitori, iar formaţia franceză are “vechime” din 1994. “Trăim un eveniment sportiv de seamă în istoria Blajului, poate chiar cel mai important. O echipă provenită dintr-o comunitate atât de mică a devenit actor principal în competiţia supremă a Europei. Ne propunem să jucăm cel mai bun volei posibil, să ne bucurăm de spectacol şi participarea la o întrecere stelară”, a concluzionat Sergiu Ştefănescu.

Partidele interne ale campioanei României vor fi găzduite de Sala “Transilvania” din Sibiu, proximul joc fiind în 11 noiembrie, cu Nordmeccanica Piacenza. Allez Volei Alba Blaj!

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Metalurgistul Cugir, eșec, 1-3, în testul cu divizionara secundă ASA Tg. Mureș | Mâlnă, gol pentru „roș-albaștri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir, eșec, 1-3, în testul cu divizionara secundă ASA Tg. Mureș | Mâlnă, gol pentru „roș-albaștri” În al doilea joc de verificare al verii, Metalurgistul Cugir pierdut în deplasare cu proaspăt divizionara secundă ASA Tg. Mureș Citește și: Metalurgistul Cugir, nouă achiziții în această vară, ultimele nume: Berța și Petra | Campanie prolifică de transferuri […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj, victorie în primul amical, cu „U” Cluj Under 19 | Noutăți sub comanda lui Daniel Tătar

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj, victorie în primul amical, cu „U” Cluj Under 19 | Noutăți sub comanda lui Daniel Tătar CIL Blaj a câștigat primul amical al verii, scor 3-1 (2-0), cu Universitatea Cluj Under 19. În formula formației din „Mica Romă” s-au regăsit multe noutăți, ultima reușită fiind semnată de ghanezul Omari Gogo Nai. Au punctat […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Judoka Alexandru Sibișan (CS Unirea Alba Iulia), medalie de bronz la Jocurile Mondiale Universitare! Rezultat extraordinar pentru sportivul din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Judoka Alexandru Sibișan (CS Unirea Alba Iulia), medalie de bronz la Jocurile Mondiale Universitare! Rezultat extraordinar pentru sportivul din Cetatea Marii Uniri Rezultat excelent realizat de judoka Alexandru Sibișan (21 de ani, legitimat la CS Unirea Alba Iulia și CSM Pitești): acesta cucerind medalia de bronz la Jocurile Mondiale Universitare, care se dispută în Germania. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea