Prefectura Alba: Până în 29 octombrie, se întocmesc listele cu preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare
Preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi de către preşedintele tribunalului, în cadrul unei şedinţe publice anunţate cu 48 de ore înainte, cu 15 zile înainte de ziua votării. În acest sens, vor fi întocmite trei liste diferite cuprinzând magistraţii, alţi jurişti, precum şi alte persoane.
Lista magistraţilor care vor participa la tragerea la sorţi se întocmeşte de către preşedintele tribunalului, iar cea a altor jurişti de către prefect, împreună cu preşedintele tribunalului. Listele trebuie să cuprindă un număr de persoane cu cel puţin 10% mai mare decât cel necesar, în aşa fel încât, în cazurile deosebite, titularii să poată fi înlocuiţi.
În cazul în care numărul altor jurişti este insuficient, lista va fi completată, la propunerea prefectului şi cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, cu alte persoane care au o reputaţie bună în localitate. La fel ca în cazul juriştilor, numărul acestor persoane incluse în listă trebuie să fie cu 10% mai mare decât cel necesar, în scopul înlocuirii titularilor în situaţiile deosebite.
Atât juriştii cât şi celelalte persoane trebuie să nu facă parte din nici un partid politic, din nicio organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi să nu fie rude până la gradul al patrulea cu niciunul dintre candidaţi.
Persoanele interesate să participe la tragerea la sorţi în vederea desemnării preşedinţilor şi locţiitorilor din secţiile de votare trebuie să-i adreseze prefectului judeţului Alba o cerere tip, completată în original, până cel mai târziu în data de 29 octombrie 2012. Cererea trebuie să fie însoţită de câte o copie a actului de studii şi a celui de identitate, o declaraţie pe propria răspundere că nu face parte din nici un partid politic, că va aduce la cunoştinţa prefectului existenţa oricărei stări de incompatibilitate în ceea ce priveşte gradul de rudenie cu candidaţii, ivită ulterior depunerii cererii, că nu a săvârşit fapte de natură penală sau contravenţională care să-i aducă atingere prestigiului sau moralităţii şi o declaraţie pe propria răspundere privind experienţa la ultimele 3 alegeri la care a participat.
Înscrierea în listele persoanelor din care vor fi desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare se face pentru persoanele care depun la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba cererile şi documentele anexă până la data limită, respectiv 29 octombrie 2012 inclusiv.
Pentru alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor avea loc în 9 decembrie 2012, în judeţul Alba, vor fi constituite 439 secţii de votare, dintre care 111 la nivelul municipiilor, 71 al oraşelor şi 257 la nivelul comunelor.
Instituţia Prefectului – Judeţul Alba a transmis deja tuturor primăriilor informaţiile necesare persoanelor interesate să participe la tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare, precum şi modelele tipizate de cereri care trebuie adresate prefectului.
Ada RUS, purtător de cuvânt – Instituția Prefectului Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]
FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei
Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]