Politică Administrație

Precizări privind disponibilizările de la Hiroelectrica și Hidroserv Sebeș. Posibilă comasare cu Sibiul sau Hațegul

Bogdan Presecan

Publicat

în

Subiectul fierbinte al situației de la suscursala Hiroelectrica și Hidroserv Sebeș a fost adus din nou în discuție în cadrul unei conferințe de presă a PNL Alba, în cadrul căreia Florin Roman, vicepreședinte al partidului și al CJ Alba, a făcut câteva clarificări.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, în urma discuțiilor avute la Ministerul Economiei, la nivel de ministru, s-au primit asigurări pentru faptul că la Hiroelectrica și Hidroserv Sebeș nu vor avea loc disponibilizări de personal. Acest lucru se va întâmpla, eventual, la nivelul posturilor de conducere, unde ca urmare a reorganizării, numărul directorilor va fi redus la doi.

În cazul Hidroserv Sebeș, Roman a declarat că sunt mai multe variante de lucru și  în toate, varianta disponibilizărilor de personal este exclusă. Noutaea este faptul că Ministerul Economiei are în vedere comasarea sucursalei Hidroserv Sebeș cu cea din Hațeg sau Sibiu. Și în această eventualiate, sediul central al noii structuri teritoriale va rămâne la Sebeș.

Chiar dacă numărul de ore al unora dintre angajați se va reduce temporar pe anumite segmente de activitate, nu se pune problema pierderii locului de muncă.

Compania Hidroelectrica este deţinută de Ministerul Economiei şi se află în insolvenţă din luna iunie 2012. Administratorului judiciar al companiei de stat a a declarat de curând că Hidroelectrica poate ieşi din insolvenţă la 26 iunie.

În judeţul Alba, Hidroelectrica – Sucursala Hidrocentrale Sebeş are amenajările hidrotehnice Gîlceag, Petreşti, Şugag, Săsciori, Cugir şi Obrejii de Căpâlna. Cu o putere instalată de 346,50 MW şi o energie anuală medie de 430 GWh, sucursala realizează aproape 1% din energia totală produsă în România şi 3% din producţia Hidroelectrica. Amenajarea complexă a râului Sebeş cuprinde patru hidrocentrale dispuse în cascadă, o staţie de pompare şi două microhidrocentrale. Primul şi cel mai mare dintre lacurile ce formează cascada amenajată pe râul Sebeş este lacul Oaşa, cu un volum de 136 mililioane mc şi o suprafaţă de 454 ha. Acumularea Obrejii de Căpâlna asigură atât debitul necesar producerii de energie electrică în centrala Săsciori (42 MW), cât şi alimentarea cu apă a judeţului Alba.

În anul 2011 Hidroelectrica ocupa locul 2 in “Top 100 cele mai valoroase companii din Romania”, editat de Ziarul Financiar, fiind evaluata la 3.490 milioane de euro.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult