Precizări importante referitoare la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului
Agenția Județeană Alba pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) informează cetățenii în legătură cu modificările aduse legislaţiei privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.
Legea nr. 166/2012 privind aprobarea OUG nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial nr. 699/11.10.2012, aduce importante modificări referitoare la indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului şi la stimulentul de inserţie, după cum urmează:
- Calcul indemnizaţie pentru creşterea copilului se stabileşte la 85% din media veniturilor nete realizate de persoana îndreptăţită în cele 12 luni anterioare naşterii copilului. Această prevedere se aplică atât persoanelor care optează pentru concediu, respectiv indemnizaţie creştere copil până la vârsta de un an a copilului (3 ani în cazul copilului cu handicap), cât şi celor care aleg varianta concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani a copilului.
- Stimulentului de inserţie, în cuantum lunar de 500 de lei, se acorda şi în cazul persoanelor care au optat pentru indemnizaţie până la vârsta de doi ani a copilului şi realizează venituri supuse impozitului după împlinirea vârstei de un an a acestuia. În aceasta situaţie, persoana îndreptăţită va beneficia de acest drept pentru toată perioada rămasă până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului.
- Se desfiinţează limita de 3 naşteri (sau, după caz, a limitei de 3 adopţii/încredinţări/plasamente/tutele) pentru care se acordă indemnizaţie pentru creştere copil/stimulent de inserţie.
- În situaţia persoanei care beneficiază de indemnizaţie şi concediu creştere copil, acordate în baza O.U.G 148/2005 (pentru copii născuţi până la data de 31.12.2010) şi care în această perioadă naşte/adoptă/ia în plasament sau tutelă un copil, pentru care beneficiază de indemnizaţie sau stimulent de inserţie în conformitate cu prevederile O.U.G 111/2010 (copil născut începând cu data de 1 ianuarie 2011), pe perioada suprapunerii se va acorda o sumă suplimentară, în cuantum lunar de 600 de lei.
- Plafoanele de acordare a indemnizaţiei rămân nemodificate. Astfel, în cazul indemnizaţiei până la vârsta de un an a copilului (3 ani în cazul copilului cu handicap) limita minimă va fi de 600 de lei lunar, iar cea maxima de 3400 de lei. În varianta de indemnizaţie până la vârsta de doi ani a copilului, pragurile rămân stabilite la 600 de lei minim, respectiv 1200 de lei maxim.
- Începând cu anul 2012, pentru menţinerea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, beneficiarii care au drepturi stabilite de cel puţin 6 luni au obligaţia să îşi achite impozitele şi taxele locale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate. În cazul persoanelor singure, care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unuia sau a mai multor copii, menţinerea drepturilor la indemnizaţie, respectiv stimulent de inserţie, nu este condiţionată de această obligaţie.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sănătatea și natură
28 IULIE | Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei. Beneficiile unui ficat sănătos
28 IULIE | Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei. Beneficiile unui ficat sănătos Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, celebrată anual pe 28 iulie, se desfășoară anul acesta sub sloganul „O singură viață, un singur ficat!”. Această zi reprezintă o oportunitate de a sublinia importanța accelerării eforturilor pentru eradicarea hepatitei virale, precum și de a […]
Irigarea legumelor din grădină pe timp de caniculă. Cum udăm pentru a avea plante sănătoase și economie la apă
Irigarea legumelor din grădină pe timp de caniculă. Cum udăm pentru a avea plante sănătoase și economie la apă Pentru a avea o grădină sănătoasă chiar și în perioadele de caniculă, pentru irigarea legumelor trebuie să ținem cont de niște reguli. Cu ajutorul acestor reguli ne putem bucura de plante sănătoase și o economie la […]
Cozile de cireşe şi vişine – cele mai eficiente diuretice naturale. Recoltare și conservare, preparate și tratamente
Cozile de cireşe şi vişine – cele mai eficiente diuretice naturale. Recoltare și conservare, preparate și tratamente Lăsate cumva în umbră de către cireşe, cu roşul strălucitor şi prospeţimea lor inconfundabilă, codiţele prin care aceste fructe se hrănesc sunt prea rar luate în seamă. Şi totuşi, creşterea rapidă a cireşelor, culoarea şi gustul lor, totul […]