Rămâi conectat

Ştirea zilei

Povestea lui Mihnea Costachi, albaiulianul care a obținut titlul de Maestru Internaţional la șah încă de la vârsta de 16 ani

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Povestea lui Mihnea Costachi, albaiulianul care a obținut titlul de Maestru Internaţional la șah încă de la vârsta de 16 ani

Considerat unul dintre cei mai buni şahişti din România, Mihnea Costachi din Alba Iulia este, la doar 22 de ani, Maestru Internaţional, titlu obţinut încă din 2016, şi, din acest an, antrenor FIDE, având la activ multiple premii obţinute la cele mai importante campionate de şah clasic, şah rapid sau blitz şi, mai nou, la dezlegări de probleme.

Student în anul II la masterat la Academia de Studii Economice – Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu limba de predare în engleză, Mihnea Costachi reuşeşte cu succes, în pofida programului încărcat, să îmbine activitatea didactică cu pasiunea sa de-o viaţă, şahul, şi ia în calcul ca, poate, la un moment dat, să deschidă o academie de şah în oraşul său natal. A început să practice „sportul minţii” la 4 ani, atunci când a primit un set de şah.

Tatăl meu mi-a arătat cum se mută piesele. Mi-a plăcut foarte mult acest joc. După care, am început să joc mai multe partide cu bunicul, el fiind un pasionat al acestui joc. Apoi, părinţii m-au dus la club şi astfel am început să mă antrenez cu regretatul maestru Mihail Breaz şi apoi cu Marius Ceteraş, cu care încă mă antrenez şi colaborez. Am început să merg la competiţii şi cam ăsta a fost începutul„, a spus Mihnea Costachi.

După doar un an, atunci când avea 5 ani, Mihnea a fost cel mai tânăr participant la un simultan de şah susţinut la Alba Iulia, în 2005, de Dieter Nisipeanu, care tocmai devenise campion european.

A fost un simultan cu 40 de jucători, iar eu am fost cel mai tânăr participant. A fost o experienţă foarte bună pentru mine şi clar m-a ajutat ca experienţă pentru partidele viitoare. Am participat la mai multe competiţii în zonă până în 2007, în Cugir, Sibiu. În acel an, 2007, am mers la campionatul naţional la Amara, sub 8 ani. Eu aveam 7 ani atunci şi am reuşit să obţin locul 1„, şi-a amintit tânărul.

Ca junior, Mihnea Costachi a fost multiplu campion naţional la toate probele (şah clasic, rapid, blitz).

La şah clasic, a participat în 2012 şi 2017 la Campionatele Mondiale Şcolare, unde a obţinut locul 4, locul 3 U14 în Durban, Africa de Sud, în 2014, locul 7 U16 în Khanty Mansiysk, Rusia, în 2016, şi locul 8 U20 în New Delhi, India, în 2019. A fost, de asemenea, campion european U18 la şah blitz, în 2017 şi 2018, şi a ocupat locul 3 în Superfinala Europeană U18 blitz, în 2017. La şah rapid, a fost vicecampion european U18 în 2018. Cu un an înainte obţinuse locul 3 la Europene U18 şi, de asemenea, acelaşi loc în Superfinala Europeană din acel an.

A participat la numeroase concursuri Open, fiind câştigător al Campionatului Internaţional de seniori al Bulgariei, Plovdiv – 2018, clasându-se al treilea la concursul internaţional Nortekk Superlyn (blitz), Oslo, Norvegia, 2020. Anul trecut, a câştigat Superfinala Memorialului „Dan Cartis”, desfăşurat la Oradea (şah rapid & blitz).

Îmi plac toate, dar acum prefer şahul rapid, blitz şi dezlegările, pentru că la şahul clasic durează cam zece zile un concurs, e o partidă pe zi, iar o partidă poate dura 5-6 ore. Mi se pare că durează foarte mult pentru vremurile noastre când totul se mişcă atât de rapid. Prefer probele care se termină în 1, 2, 3 zile. (…). Eu am insistat pe primele trei probe până acum un an, dar acum un an am început să particip destul de des şi la aceste concursuri de dezlegări de probleme. Chiar mă fascinează„, recunoaşte Mihnea.

Deşi este „destul de nou” în proba aceasta, Mihnea Costachi s-a clasat în noiembrie pe locul 3 la U23 la Campionatul Mondial de dezlegări de probleme de la Fujairah, Emiratele Arabe Unite, după ce în primăvară, la Riga, în Letonia, a obţinut locul 4 la Europene.

De asemenea, alături de Dinu Nicula şi Vlaicu Crişan, Mihnea a făcut parte, la Fujairah, din echipa României care a înregistrat cel mai bun rezultat din istoria participărilor sale la Campionatul Mondial – locul 5. „Cu siguranţă mă ajută experienţa de la şah„, a punctat Mihnea.

Acesta a explicat că, dacă la şahul clasic fiecare jucător are cam o oră jumătate timp de gândire, la şahul rapid, cam 15 minute de gândire fiecare jucător pentru toată partida, iar la blitz, cam trei minute, la dezlegările de probleme nu joci împotriva unui adversar, ci primeşti o foaie cu nişte diagrame, adică posibile poziţii dintr-o partidă de şah, cu o soluţie unică, iar jucătorul trebuie să găsească cele mai bune continuări.

La doar câteva ore după ce s-a întors de la Mondialele din Emirate, a avut de prezentat la facultate un proiect care ţinea loc de examen.

Cumva încerc să le îmbin pe toate. Nu este deloc uşor. De exemplu, acum două-trei săptămâni aveam un concurs foarte important la Brăila, era a V-a etapă, ultima, de Grand Prix din România. Trebuia să merg la Brăila ca să reuşesc să îmi asigur un loc în finala de Grand Prix care va avea loc la Alba Iulia în 5-6 decembrie (la care s-au calificat în urma celor cinci etape 12 jucători – n.r.). Aveam în acelaşi timp examen la facultate, deoarece fac sistem modular, adică am două săptămâni o materie, apoi examen, şi a fost destul de complicat. A trebuit să vorbesc ca să pot să dau examenul după. Nu a fost deloc uşor, dar am reuşit până la urmă să merg şi la concurs şi să dau şi examenul„, a mărturisit tânărul.

În ceea ce priveşte finala celui mai mare circuit de şah din România, cea de la Alba Iulia, un eveniment organizat de Federaţia Română de Şah, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, Mihnea va face parte din grupa D.

Ne-am calificat 12 jucători, iar 4 au primit wild-carduri. Vom fi 16 jucători, 4 grupe, 4 jucători în fiecare grupă, va fi sistemul eliminatoriu ca la fotbal. De obicei, la şah nu se joacă aşa, ci sistem elveţian, nu e cu eliminări, dar aici va fi un format inedit şi cred că va fi foarte interesant. O să încerc, bineînţeles, să câştig competiţia, nu va fi uşor, dar am publicul de partea mea„, a spus şahistul albaiulian.

Fondul total de premiere este de 125.000 de lei, un lucru mai rar întâlnit în şahul românesc.

„Sunt premii foarte bune. Până acum un an nu erau premii prea bune la şah în România, comparativ cu alte ţări. De exemplu, anul trecut, campion mondial la şah rapid a ieşit un jucător din Uzbekistan, iar el a primit pentru această performanţă un apartament şi o maşină în capitală, dacă nu mă înşel. Deci, în alte ţări se poate trăi foarte bine din şah, ca jucător de top. În România, acum un an s-a schimbat în bine situaţia, pentru că s-a schimbat conducerea federaţiei. Acum chiar se investeşte, se fac multe concursuri, ca aceste 5 etape de Grand Prix, care nu existau în anii trecuţi. Ca să poţi să îţi faci norma de maestru internaţional trebuia să mergi în afară ca să joci concursuri, aici nu erau”, a explicat Mihnea.

De exemplu, atunci când a participat la campionatele din Brazilia şi Africa, familia a avut un rol extrem de important pentru a-l ajuta să ajungă la aceste concursuri.

Am noroc acum cu clubul, CSM Unirea Alba Iulia. De vreo doi ani de când m-am transferat aici (anterior a fost legitimat la Timişoara şi Iaşi – n.r.), ca antrenor şi ca jucător, ei mă susţin foarte mult la turnee„, a subliniat Mihnea Costachi.

El a menţionat că a obţinut recent titlu de antrenor FIDE şi are chiar şi câţiva elevi.

Întrebat dacă nu s-a gândit să plece în străinătate, Mihnea a spus că a avut momente în care s-a gândit la această variantă, şi anume atunci când, potrivit acestuia, fosta conducere a federaţiei nu îi susţinea deloc. „Inclusiv dacă aveam rezultate foarte bune pe plan internaţional, nu era foarte mare interes”, a arătat sportivul. Acesta a adăugat că a fost plecat cu o bursă Erasmus în anul 2 de facultate în Oslo, Norvegia.

A fost foarte frumos, trebuia să stau o jumătate de semestru, dar chiar atunci a început pandemia şi am stat doar trei luni. Momentan, locuiesc în Bucureşti, pentru a putea merge la facultate, dar mă gândeam, aşa ca o idee, încă nu e nimic sigur, să mă întorc la Alba Iulia, poate să îmi fac o academie de şah aici. E, aşa, o idee, încă nu ştiu exact”, a dezvăluit acesta.
Mihnea a menţionat că a fost invitat în Abu Dhabi, acolo unde un român, Bogdan Gârbea, se ocupă de clubul de şah. „Am fost invitat dacă vreau să merg să-l ajut ca antrenor, să văd cum e, dar nu ştiu. Oricum, după terminarea studiilor, voi face ceva ce va avea legătură cu şahul, cel puţin ca part-time, pe lângă altceva„, a afirmat tânărul şahist.

Întrebat dacă are un model, Mihnea a răspuns că îi place cum joacă diverşi jucători, dar că preferă să aibă propriul său stil şi să nu joace după un şablon.

El îi încurajează pe părinţi să îi ducă pe cei mici la şah. „Nu pentru performanţă, ci pentru a învăţa în primul rând regulile jocului. Consider că îi ajută şi la şcoală şi în orice ar face în diverse domenii. Desigur, dacă le place şi vor să facă performanţă, pot să continue„, este sfatul pe care Mihnea îl dă părinţilor.

În ceea ce îl priveşte, aproape toată viaţa, şahul a fost parte din ce făcea aproape în fiecare zi. „Clar, îmi place şahul foarte mult. Nu ştiu dacă este zi în care, şi dacă sunt pe drum, să nu mă uit să văd ce partide s-au jucat în ziua respectivă sau să rezolv una, două probleme de şah. Deci, clar, şahul face parte din viaţa mea„, a conchis acesta.

sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANPC: Atenționare asupra riscului apariției falșilor comisari în control la unitățile HORECA. Recomandări pentru operatorii economici

Ziarul Unirea

Publicat

în

ANPC: Atenționare asupra riscului apariției falșilor comisari în control la unitățile HORECA. Recomandări pentru operatorii economici Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a organizat o sesiune de consiliere online dedicată mediului de afaceri din HORECA și turism, care își desfășoară activitatea în principalele zone de vacanță din România, în perioada sărbătorilor de iarnă. Acest demers […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea