Povestea lui Gavril Nan, un nevăzător de 80 de ani din Alba Iulia și provocările unei vieți în întuneric: ”N-am avut niciodată pe cineva să mă ajute”

Povestea lui Gavril Nan, un nevăzător de 80 de ani din Alba Iulia și provocările unei vieți în întuneric: ”N-am avut niciodată pe cineva să mă ajute”

La vârsta de 80 de ani, Gavril Nan, un nevăzător din Alba Iulia, continuă să-și ducă traiul cu demnitate, în ciuda greutăților de care se lovește zi de zi. Viața i-a luat vederea încă din copilărie, bărbatul suferind de atrofierea mușchilor optici de când era mic, lucru care i-a afectat și capacitatea de a se deplasa fără sprijin.

Domnul Gavril trăiește împreună cu soția sa, și ea bolnavă cu picioarele, într-un apartament din Alba Iulia. Cei doi bătrâni se sprijină unul pe celălalt, chiar dacă fiecare zi le scoate în cale noi provocări. Cu veniturile modeste pe care le au, le este greu să își acopere nevoile de bază, iar posibilitatea de a-și permite un baston nou, atât de necesar pentru se deplasa, este doar un vis îndepărtat. Cel vechi este deteriorat și lipit cu bandă, iar nevăzătorul face tot posibilul să se descurce, dar viața pe străzile orașului a devenit o adevărată provocare.

Lipsa de înțelegere și empatie

Vârstnicul își folosește bastonul pentru a se orienta și a se deplasa, dar inevitabil atinge uneori mașinile parcate pe trotuar. În loc de înțelegere, adesea se confruntă cu reproșuri și chiar injurii din partea oamenilor. „Cei mai mulți nu înțeleg că nu o fac intenționat. Nu văd și încerc doar să-mi dau seama pe unde merg”, spune domnul Gavril cu tristețe. Din nefericire, lumea pare uneori să uite că el nu alege să fie în această situație și că fiecare pas pentru un nevăzător este un efort uriaș.

Cu toate acestea, domnul Gavril nu renunță să iasă din casă, în repetate rânduri fiind ajutat de unii vecini, care îi cunosc povestea și îl sprijină atunci când pot cu ce are nevoie: „Am noroc cu doamna că îmi este prietenă bună. Nu mi-a luat odată 5 bani, a face bine nu e rău. Așa ceva n-am avut în viața mea, să mă ajute cineva. Dacă n-ar fi ea ar fi mult mai greu pentru mine”, spune bărbatul cu recunoștință.

Sprijinul care lipsește și uitarea din partea autorităților

Sprijinul din partea autorităților locale este aproape inexistent spune vârstnicul: „Nimeni nu ne-a întrebat vreodată dacă ne lipsește ceva sau dacă avem nevoie de ceva”, povestește vârstnicul cu lacrimi în ochi. „Nu cer mult, doar un baston care să mă ajute să mă deplasez în siguranță, să nu mai dau banii și pe ăsta, dar ce să fac, îl mai cârpesc”.

Albaiulianul este exemplul trist al bătrânilor lăsați în voia sorții, care se confruntă cu lipsa empatiei și a uitării din partea semenilor. Un baston mai bun sau ajutor pentru el și soția lui, pentru mulți ar presupune un efort minim, dar este vital pentru cei doi bătrânei.

O lecție de viață și speranță

Deși marginalizat și cel mai adesea adesea ignorat, domnul Gavril Nan este o lecție de demnitate și curaj pentru noi toți. Este povestea vârstnicilor care nu cer mult, ci doar puțin sprijin pentru a-și trăi bătrânețea cu demnitate.

Vecinii, care îl cunosc și îl ajută atunci când pot, speră ca și alte persoane, dar și autoritățile, să nu mai treacă nepăsători pe lângă el, bunicul care înfruntă cu lacrimi în ochi și speranță povara fiecărei zile.

Vârstnicul este dovada vie a luptei mute pentru supraviețuire într-o societate în care oamenii sunt prea grăbiți să îi mai observe pe cei de lângă ei, dar și un apel la solidaritate și empatie. O simplă mână întinsă sau un baston nou ar putea face diferența în viața bunicilor precum Gavril Nan.

Povestea albaiulianului poate fi și un semnal de alarmă, un îndemn ca cei din comunitate și autoritățile să acorde mai multă atenție celor aflați în nevoie și să le ofere alinare într-o lume adesea copleșită de indiferență.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI