Potrivit ministrului Finanțelor, Bugetul 2018, este construit pe o creștere de 5,5% și un câștig mediu de 2.614 lei
Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice, a declarat, miercuri, că proiectul bugetului de stat pentru 2018 este construit pe o creștere economică de 5,5 %, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro și câștig mediu salarial lunar de 2.614 lei.
„Principalele domenii avute în vedere la constituirea bugetului de stat sunt Sănătatea, Cercetarea și majorarea investițiilor publice, ca obiective principale. Proiectul de buget pentru anul viitor este construit, așa cum menționați, pe o creștere economică de 5,5 %, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro și câștig mediu salarial lunar de 2.614 lei”, a declarat Ionuț Mișa, citat de agerpres.ro.
Ministrul Finanțelor Publice a menționat că „deficitul bugetar cash este estimat la 2,97 % din PIB, în timp ce deficitul ESA este 2,96% din PIB, cu o încadrare astfel în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht”.
„În proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru majorările salariale potrivit calendarului stabilit prin legea salarizării unitare și angajamentul creșterii punctului de pensie cu 10%”, a spus Mișa.
Ministrul a adăugat că veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]