Rămâi conectat

Ştirea zilei

Posturi disponibile în ADMINISTRAȚIE în ALBA: Primării, spitale, școli și alte instituții fac angajări MASIVE. Condiţiile de înscriere la CONCURS

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante, la data de 14 octombrie 2018. Pentru ocuparea acestora se organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru a participa la examen, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție vacante de auditor, clasa I, grad profesional superior – Compartimentul audit public intern din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Ocna Mureş, judeţul Alba.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;
  • cunoştinţe de operare/programare pe calculator – Word si Excel – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 31 octombrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 12 noiembrie 2018, ora 09:00: proba suplimentară de testare a cunoştinţelor PC;
  • 12 noiembrie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • copia actului de identitate;
  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);
  • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
  • declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Primăria Comunei Sântimbru, județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată,absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  •  cunoştinţe de operare calculator (Windows, Word, Excel): nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 noiembrie 2018, ora 11:00: proba suplimentară;
  • 20 noiembrie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Sântimbru, județul Alba, str. Blajului nr. 187, județul Alba, telefon/fax 0258/842.101.

Grădiniţa cu Program Prelungit „Scufiţa Roşie” Alba Iulia, Județul Alba organizează concurs pentru ocuparea funcției contractuale de execuție temporar vacante, de administrator financiar – 0,5 post.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii superioare de lungă durată în domeniul economic;
  • cunoştinţe operare PC, Word, Excel şi programe specifice contabilităţii (EDUSAL, REVISAL, FOREXEBUG.CAB, SEAP);
  • cunoaşterea legislaţiei în vigoare;
  • abilităţi excelente de comunicare;
  • vechimea în contabilitatea bugetară constituie avantaj.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 17 octombrie 2018: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 25 octombrie 2018, ora 09.00: proba scrisă;
  • 26 octombrie 2018, ora 09.00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare se obțin la sediul Grădiniţei cu Program Prelungit „Scufiţa Roşie” din Alba Iulia, str. Călărași nr. 2, Județul Alba, telefon: 0258/811.820

Primăria Avram Iancu, Judeţul Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor contractuale de execuție temporar vacante, din cadrul Proiectului „Comunitatea Moţilor Harnici”, Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014- 2020, Axa prioritară 4 – „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei”, Obiectiv Specific 4.1. „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate”, POCU/138/4/1/114930, după cum urmează:

  1. expert organizare evenimente, timp parţial, 4 ore/zi;
  2. postul 1 de expert înfiinţare şi monitorizare antreprenoriat, timp parţial, 4 ore/zi;
  3. postul 2 de expert înfiinţare şi monitorizare antreprenoriat, timp parţial, 4 ore/zi;
  4. pasistent social, timp parţial, 4 ore/zi.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  1. pentru postul de expert organizare evenimente: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, experienţa minimă <5 ani, timp parţial, 4 ore/zi;
  2. pentru postul 1 de expert înfiinţare şi monitorizare antreprenoriat: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, experienţa minimă <5 ani, timp parţial, 4 ore/zi;
  3. pentru postul 2 de expert înfiinţare şi monitorizare antreprenoriat: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, experienţa minimă <3 ani, timp parţial, 4 ore/zi;
  4. pentru postul de asistent social: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, experienţa minima <5 ani, timp parţial, 4 ore/zi.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 29 octombrie 2018, ora 14:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 31 octombrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 31 octombrie 2018, ora 13:00: proba orală (interviu).

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Avram Iancu, str. Avram Iancu nr. 169, judeţul Alba, telefon: 0786/023.585, 0258/786.057.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiilor contractuale de execuție, temporar vacante după cum urmează:

  • asistent medical generalist PL – Staţia Centrală Alba lulia – Substaţia Baia de Arieş;
  • şofer autosanitară I – Substaţia Teiuş;
  • referent IA ( M) – Staţia Centrală Alba Iulia.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • asistent medical generalist PL:
    • diplomă de şcoală sanitară post liceală sau echivalentă;
    • diplomă de bacalaureat;
    • certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R. vizat la zi;
    • adeverinţă de participare la concurs eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R.;
    • 6 luni vechime în specialitate;
  • şofer autosanitară I:
    • diplomă de bacalaureat;
    • permis de conducere pentru şofer profesionist, categoriile B şi C;
    • diplomă de absolvire a cursului de ambulanţier;
    • 6 ani vechime ca şofer profesionist;
  • referent IA:
    • diplomă de bacalaureat;
    • certificat de absolvire curs inspector (referent) resurse umane;
    • cunoştinţe operare PC-Word, Excel;
    • 6 ani şi 6 luni vechime în specialitate.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 15 octombrie 2018, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 23 octombrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 26 octombrie 2018, ora 10:00: proba practică;
  • 29 octombrie 2018, ora 10.00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Alba din Alba Iulia, str. Calea Moţilor nr. 83, Judeţul Alba, telefon: 0258/834.211.

Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de referent de specialitate, clasa II, gradul profesional superior la Serviciul administrarea terenurilor, clădirilor, reţelelor de alimentare cu apă, Direcţia gestionarea patrimoniului din cadrul aparatului de specialitate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă: Domeniul de ştiinţă – Ştiinţe inginereşti, Domeniul – Geodezie;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 24 octombrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 06 noiembrie 2018, ora 10.00 – proba scrisă – la sala de şedinţe a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, situată în Alba Iulia, Bd. l Decembrie 1918 nr. 68;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Relații suplimentare se obțin la U.A.T. Judeţul Alba prin Consiliul Judeţean Alba cu sediul în Municipiul Alba Iulia, Piaţa Ion I.C. Brătianu nr.1, judeţul Alba, telefon: 0731.560.763, e-mail: [email protected].

Palatul Copiilor Alba Iulia, judeţul Alba, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de secretar.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • nivelul studiilor – studii superioare;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 26 octombrie 2018: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 29 octombrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 30 octombrie 2018, ora 10.00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relaţii suplimentare se pot obține la Palatul Copiilor Alba Iulia, str. Decebal nr. 23, judeţul Alba, telefon 0258.811.750.

Şcoala Gimnazială „Avram lancu“, Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale vacante, după cum urmează:

  • 0,50 post îngrijitoare copii învăţământ preşcolar – post vacant contractual pe perioadă nedeterminată;
    • 0,25 post îngrijitoare copii învăţământ preşcolar – post vacant contractual pe perioadă nedeterminată.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • nu se solicită vechime;
  • studii medii;
  • curs îngrijitoare copii.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 25 octombrie 2018, ora 12:00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 29 octombrie 2018, ora 10:00: proba practică;
  • 29 octombrie 2018, ora 12:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relaţii suplimentare la Şcoala Gimnazială “Avram Iancu“ Oradea, cu sediul în Oradea, strada Gheorghe Pop de Băseşti nr. 3-3A, judeţul Bihor, tel./fax 0359453549.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, de muncitor calificat I (2 posturi), la Serviciul tehnic administrativ protecţie şi sănătate în muncă.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii – şcoală generală, profesională sau liceu;
  • certificate de calificare profesională – fochist;
  • autorizaţie I.S.C.I.R. pentru cazanele de abur şi apă caldă – clasa A, conform anexa 4 din PT CR8-2009;
  • 9 ani vechime în meserie.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 19 octombrie 2018, data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 29 octombrie 2018, ora 10:00: testare psihologică;
  • 30 octombrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 02 noiembrie 2018, ora 10:00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relaţii suplimentare pot fi obţinute de luni-vineri, între orele 08.30 – 15.00, de la Serviciul resurse umane şi relaţii cu publicul, telefon 0258/820.825, interior 146.

Primăria Câlnic, judeţul Alba, organizarea unui concurs în vederea ocupării funcţiilor contractual vacante din cadrul Proiectului „Resurse pentru Câlnic – Creşterea accesului la resurse Ia nivelul întregii comunităţi”. Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei“, Obiectiv Specific 4.1. „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate“. POCU/138/4/1/114930.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • pentru postul de asistent manager: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, experienţă minimă <5 ani, timp parţial, 4 ore/zi;
    • pentru postul de expert organizare evenimente: studii medii, experienţa profesională: < 5 ani – 0 ani, timp parţial, 4 ore/zi.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 25 octombrie 2018, ora 12.00, termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 29 octombrie 2018, ora 10.00, proba interviu,
  • 29 octombrie 2018, ora 13.00, proba scrisă.
    ! Doar candidaţii admişi în urma interviului pot participa la proba scrisă.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare se obțin la Primăria Comuna Câlnic, Str. Principală nr. 20, judeţul Alba, telefon 0747358691.

Colegiul Economic „Dionisie Pop-Marţian” din Alba Iulia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a două posturi contractuale vacante pe perioadă nedeterminată, astfel:

  1. laborant;
  2. îngrijitor în cadrul Colegiului.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • laborant:
    • studii medii de specialitate,
    • vechimea în specialitatea studiilor constituie un avantaj.
  • îngrijitor:
    • studii medii.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 26 octombrie 2018, ora 12:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • laborant:
    • 29 octombrie 2018, ora 09.00: proba scrisă;
    • 29 octombrie 2018, ora 10.00: proba interviu.
  • îngrijitor:
    • 29 octombrie 2018, ora 09.00: proba practică;
    • 30 octombrie 2018, ora 10:00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituției din Alba Iulia, str. Octavian Goga nr. 11, telefon: 0258/811.468.

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE AL SPITALULUI ORASENESC CUGIR , jud. ALBA, organizează CONCURS pentru ocuparea funcţiei de manager spital persoană fizică, în conformitate cu prevederile :

–        Ordinului ministrului sănătăţii nr.1520/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii.

–        Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică la Spitalul Orasenesc Cugir , aprobat prin Dispozitia nr. 604/28 august 2018 a Primarului Orasului Cugir.

–        Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii,republicata.

Concursul va avea loc la sediul Spitalului Orasenesc Cugir , str. Nicolae Balcescu, nr. 5, Jud. Alba, în perioada 16.10.2018- 26.10.2018, desfăşurându-se în două etape:

  1. Etapa de verficare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, care va avea loc pe data de 16.10.2018 – etapă eliminatorie.
  2. Etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management care se va desfăşura la sediul Spitalului Orasenesc Cugir , pe baza temelor – cadru, la data de 23.10.2018, ora 10,00.
  •  Calendarul de desfăşurare a concursului este:
    •  12.09.2018 – data publicării anunţului de  concurs
    •  15.10.2018, ora 14.00 -data limită până la care se pot depune dosarele de concurs.

2.1. Etapa de verificare dosare :

  • 16.10.2018, ora 10.00 – data verificării dosarelor candidaţilor
  • 16.10.2018, ora 14,00- data afişării rezultatului selecţiei de dosare
  • 17.10.2018,ora 14,00 – data limita de depunere a contestaţiilor privind rezultatul verificării dosarelor
  • 19.10.2018, ora 14,00- data afişării rezultatului contestaţiilor privind verificarea dosarelor .
  • 19.10.2018, ora 14.30- publicarea proiectelor de management .

2.2. Etapa de sustinere a proiectului de management :

  • 23.10.2018, ora 10,00- data susţinerii publice a proiectului de management
  • 23.10.1018, ora 14,00 – afişare rezultat proba de susţinere a proiectului de management –
  • 24.10.2018, ora 14,00- data- limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul probei de susţinere a proiectului de management
  • 26.10.2018, ora 14,00- data afişării rezultatului contestaţiilor privind susţinerea publica a proiectului de management –
  • 26.10.2018, ora 14.30- data afişării rezultatelor finale ale concursului .

La concurs pot participa persoane fizice care întrunesc cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) cunosc limba română, scris şi vorbit;
  2. b) sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic;
  3. c) sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
  4. d) au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
  5. e) nu au fost condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  6. f) sunt apte din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);
  7. g) nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.

Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Orasenesc Cugir, str.Bicolae Balcescu, nr.5, la Biroul R.U.N.O.S., până la data de15.10.2018, ora 14.00, prezentându-se numărul de pagini din dosarul de concurs.

Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:

  1. a) cererea de înscriere la concurs în care candidatul menţionează funcţia pentru care doreşte să candideze;
  2. b) copia certificată pentru conformitate a actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;
  3. c) copia certificată pentru conformitate a diplomei de licenţă sau echivalente;
  4. d) copia certificată pentru conformitate a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare în management sau management sanitar prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din OMS nr.1.520/2016, ori a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
  5. e) curriculum vitae;
  6. f) adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie certificată pentru conformitate a carnetului de muncă;
  7. g) cazierul judiciar sau declaraţia candidatului prin care acesta îşi exprimă consimţământul pentru obţinerea extrasului de pe cazierul judiciar de către comisia de concurs conform Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. h) adeverinţa din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic;
  9. i) declaraţia pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;
  10. j) copie certificată pentru conformitate a actelor (certificat de căsătorie etc.) prin care candidatul şi-a schimbat numele, după caz;
  11. k) proiectul de management realizat de candidat;
  12. l) declaraţie pe propria răspundere a candidatului că proiectul de management este conceput şi realizat integral de către candidat;
  13. m) declaraţie pe propria răspundere că în ultimii 3 ani nu a fost constatată de către instituţia competentă existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate cu privire la candidat;
  14. n) declaraţie pe propria răspundere privind conformitatea cu originalul a copiilor de pe documentele depuse la dosarul de înscriere.

Candidaţii interesaţi vor putea efectua o vizită în cadrul Spitalului Orasenesc Cugir în ziua de 22.10.2018, în intervalul orar 10.00- 12,00, sub îndrumarea directorului medical, pentru a se informa cu privire la problemele de la faţa locale.

Tema proiectului de management este la alegerea candidatului din următoarea listă de 5 teme, care va fi adaptată la problemele spitalului care organizează concursul:

  1. a) planificarea şi organizarea serviciilor de sănătate la nivelul spitalului;
  2. b) siguranţa şi satisfacţia pacientului;
  3. c) managementul calităţii serviciilor medicale;
  4. d) managementul resurselor umane;
  5. e) performanţa clinică şi financiară a activităţilor spitalului.

Proiectul se realizează individual de către candidat şi se dezvoltă într-un volum de maximum 15 – 20 pagini, tehnoredactate pe calculator, cu caractere Times New Roman, mărimea 12, spaţiere la un rând, conform structurii de mai jos:

  1. Descrierea situaţiei actuale a spitalului;
  2. Analiza SWOT a spitalului (puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, ameninţări);
  3. Identificarea problemelor critice;
  4. Selecţionarea unei probleme/unor probleme prioritare, cu motivarea alegerii făcute;
  5. Dezvoltarea proiectului de management pentru problema prioritară identificată/problemele prioritare identificate;
  6. a) Scop
  7. b) Obiective
  8. c) Activităţi – definire – încadrare în timp – grafic Gantt – resurse necesare – umane, materiale, financiare – responsabilităţi
  9. d) Rezultate aşteptate
  10. e) Indicatori – evaluare, monitorizare
  11. f) Cunoaşterea legislaţiei relevante.

La susţinerea proiectului de management poate participa mass-media, precum şi orice persoană care şi-a manifestat intenţia de a participa prin transmiterea unui e-mail la adresa menţionată în anunţul de concurs, cu precizarea numelui şi prenumelui persoanei interesate, iar intenţia de participare a fost confirmată de comisia de concurs cu cel puţin 24 de ore înainte de data susţinerii publice a proiectului de management. Confirmarea de participare se va efectua în ordinea cronologică a solicitărilor, în termen de maximum 24 de ore de la data primirii solicitării de participare.

Persoanele si mass-media interesate de sustinerea proiectului de management vor transmite intentia de participare pe adresa de e-mail : [email protected], cu prezicarea numelui si prenumelui si eventualele intrebari pe care le vor adresa candidatilor in legatura cu proiectul de management, până la data de 22.10.2018 ora 10.00.

Orice persoană poate propune întrebări pentru candidaţi, menţionând candidatul căruia îi este adresată întrebarea, cu condiţia ca aceste întrebări să aibă legătură cu proiectul de management.

Nu se adresează candidatului întrebări referitoare la opiniile sale politice, activitatea sindicală, religie, etnie, sex, stare materială şi origine socială.

Nu pot fi adresate direct întrebări de către persoanele aflate în sala unde se desfăşoară proba de concurs, cu excepţia membrilor comisiei de concurs.

Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon: 0358/401249, Birou Juridic.

Primăria Comunei Vidra, județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de şef serviciu – Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
  • carnet de conducere categoria C, E;
  • nu sunt condiţii de vechime.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 30 iulie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Comunei Vidra, cu sediul în comuna Vidra, strada Vidra nr. 1, judeţul Alba, telefon 0786.571.173.

Direcția Regională de Statistică Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie vacante, după cum urmează:

  • consilier, clasa I, grad profesional debutant;
  • consilier, clasa I, grad profesional superior.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • consilier, clasa I, grad profesional superior:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite eu diplomă de licenţă sau echivalentă in următoarele ramuri de ştiinţă: matematică sau ştiinţe economice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.
  • consilier, clasa I, grad profesional debutant:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare dc lungă durată absolvite cu diplomă dc licenţă sau echivalentă înurmătoarde ramuri de ştiinţă: informatică sau matematică, sau tehnologia informaţiei, calculatoare şi ingineria sistemelor sau inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii;
    • cursuri absolvite în domeniul IT (sisteme calculatoare, informatică aplicată).

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 24 octombrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Direcției Regionale de Statistică Alba, Strada Octavian Goga 9, Alba Iulia, telefon: 0258/811.240, interior 114.

Unitatea Militară 01760 Sebeş, Judeţul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuţie vacante, de referent de specialitate, gr. I.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii superioare,
  • vechime minimă în muncă de 6 ani şi 6 luni.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 17 octombrie 2018, ora 15:30: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 26 octombrie 2018, ora 12:00: proba scrisă;
  • 01 noiembrie 2018, ora 10:00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Unității Militare 01760 Sebeş, str. Călăraşi nr. 76, Judeţul Alba, telefon 0258/731.616, interior 108.

Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain “, cu sediul în municipiul Blaj, judeţul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante, de administrator financiar (contabil șef).

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • nivelul studiilor – superioare în specialitatea postului;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 3 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 16 octombrie 2018, ora 14.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 25 octombrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 29 octombrie 2018, ora 10.00: proba practică;
  • 31 octombrie 2018, ora 10.00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare se obțin la sediul Colegiului Naţional „Inochentie Micu Clain”, Blaj din strada Simion Bămuţiu nr. 2, judeţul Alba, telefon 0258711208, 0258710661.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea