Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

POSTUL PAȘTELUI 2019. Cum se ține postul și când se mănâncă pește

Ziarul Unirea

Publicat

în

Postul Mare începe pe 11 martie 2019 și se termină pe 27 aprilie 2019, conform calendarului bisericesc. Postul Paștelui are loc înaintea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos și este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante.

Alba FEST 2025

Postul Mare aduce aminte de postul celor 40 de zile ținute de Mântuitor înainte de începerea activității Sale mesianice (Luca IV, 1-2), de aceea postul a fost numit și Păresimi. În primele secole se obișnuia să se postească doar în Vinerea Patimilor sau doar două zile înainte de Paști sau o săptămână, scrie calendarulortodox.ro.

Postul Paștelui este prilej de bucurie, de liniște și de fericire. În perioadă postului Paștelui trebuie să învățam să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară și să așteptăm cu emoție minunea de la sfârșitul postului și anume Învierea Domnului.

Postul Paștelui trebuie să fie și un bun prilej de iertare. Postul trebuie să fie înstrăinarea de toate deșertăciunile acestei lumi, înfrânarea limbii, depărtarea de toate poftele, de clevetire, de minciună și de toate relele.

Bolnavii au voie să mănance bucate cu untdelemn și să bea vin în Postul Mare.

În cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile se recomandă post complet sau să se mănânce puţină pâine şi să se bea apă spre seară. La fel şi în ultimele două zile din Săptămâna Patimilor.

Miercuri se mănâncă pâine şi legume fierte fără ulei, iar în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână, se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu ulei şi se bea puţin vin.

Se dezleagă de asemenea la vin şi ulei de Sfinţii 40 de mucenici, Joia Canonului celui mare, înainte-serbarea şi după-serbarea Buneivestiri, în ziua Sfântului Gheorghe şi în Joia Patimilor.

La praznicul Buneivestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă şi la peşte.

Postul Paştelui ţine 40 de zile, timp în care nu se consumă carne, ouă, lapte sau brânzeturi.

Pentru ca organismul să beneficieze de vitamine, minerale, antioxidanţi, fibre, grăsimi bune şi proteine de calitate este esenţial să ai o alimentaţie diversificată pe perioada postului. Baza reţetelor tale o vor constitui legumele şi verdeţurile la care se adaugă ingrediente la fel de valoroase pentru cantitatea lor bogată în proteine.

  1. Fasolea boabe
    2. Năutul
    3. Mazărea
    4. Lintea
    5. Verdeţurile crude (spanacul, pătrunjelul, leurda, urzicile, andivele, rucola, salata verde)
    6. Legumele crucifere (broccoli, conopidă, varza) şi orice alte legume care sunt pe placul tău
    7. Nucile şi seminţele neprăjite
    8. Orezul integral (brun) sau basmati
    9. Ovăzul
    10. Hrişca
    11. Fructele proaspete
    12. Avocado şi uleiul de măsline sau de floarea-soarelui presate la rece

Postul Paștelui durează 40 de zile și este cel mai greu întrucât credincioșii trebuie să respecte o serie de restricții, inclusiv alimentare.

În Săptămâna Mare (premergătoare Sfintelor Paști), postul este și mai aspru, iar în Vinerea Mare creștinii sunt îndemnați să țină post negru (fără apă și mâncare între răsărit și asfințit), în amintirea patimilor Mântuitorului.

Sunt doar două zile cu dezlegare la pește: Buna Vestire și Floriile (duminica dinaintea Paștelui)

Sursa: cancan.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

15 iunie 1889, ziua în care Mihai Eminescu, poetul național, a murit

Ziarul Unirea

Publicat

în

15 iunie 1889, ziua în care Mihai Eminescu, poetul național, a murit Data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind pe 15 ianuarie 1850, în Botoşani, deşi informaţiile privind acest subiect variază. În data de 15 iunie 1889, a încetat din viaţă Luceafărul poeziei româneşti, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

VIDEO| 35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990: 4 morți și 1.300 de răniți în timpul violențelor din Piața Universității

Ziarul Unirea

Publicat

în

35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990: 4 morți și 1.300 de răniți în timpul violențelor din Piața Universității Se împlinesc 35 de ani de când minerii au ajuns în Bucureşti şi au început şirul de violenţe împotriva demonstranţilor care ocupaseră Piaţa Universităţii. Patru oameni au fost declarați morți oficial şi peste […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

15 iunie – Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici

Ziarul Unirea

Publicat

în

15 iunie – Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici La data de 15 iunie, este marcată, anual,  Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici. Această zi a fost desemnată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, prin rezoluția 66/127, din 19 decembrie 2011, și reprezintă acea zi din an […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea