Rămâi conectat

Actualitate

Poşta Română va fi reorganizată în centre regionale de profit. Se urmăreşte o flexibilizare a activităţii companiei și un management adaptat fiecăei zone geografice

Ioana Oprean

Publicat

în

Poşta Română va fi reorganizată în centre regionale de profit. Un grup de lucru format din angajaţi ai Poştei Române (CNPR) din toată ţara va stabili liniile directoare pentru înfiinţarea centrelor, a informat, joi, compania.

Decizia a fost anunţată de directorul general interimar al CNPR, Elena Petraşcu, la o nouă întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor din 11 judeţe, la care a participat şi ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, şi care a avut loc la joi, la Piteşti.

Ministrul Comunicaţiilor a explicat că, astfel, se urmăreşte o flexibilizare a activităţii companiei, un management regional adaptat fiecăreia dintre zonele geografice şi care să funcţioneze pe criterii de competitivitate şi de profitabilitate. Totodată, va exista şi un sistem de salarizare şi de bonusuri corespunzătoare pentru toţi angajaţii.

Reorganizarea instituţiei este una dintre măsurile principale ale Planului Strategic de consolidare a companiei, aprobat de Guvern, la sfârşitul lunii septembrie.

„Ştiu că sunt diriginţi de oficii poştale care îşi îndeplinesc atribuţiile, dar acum mă adresez acelor diriginţi care stau în birou, când ar trebui să iasă să îndrume clienţii atunci când sunt cozi. Vă spun că regulile s-au schimbat, acum este momentul să vă comportaţi că adevăraţi directori, că adevăraţi diriginţi de oficii poştale”, a declarat Elena Petraşcu.

Aceasta a prezentat şi măsurile luate în cele două săptămâni de când a preluat conducerea companiei, una dintre acestea fiind lichidarea stocurilor cu trimiteri extracomunitare. Astfel, la Centrul Regional de Tranzit din Capitală, în doar câteva zile, numărul coletelor restante s-a redus de la 80.000 la mai puţin de 15.000, potrivit sursei citate.

„Aplicarea acestor măsuri va continua, astfel încât Poşta Română să fie pregătită pentru fluxul crescut de trimiteri din perioada Black Friday şi a sărbătorilor de iarnă”, se mai arată în comunicat.

Conducerea interimară a companiei a aprobat şi introducerea unor noi aplicaţii informatice care vor permite funcţionarilor de la ghişee să scrie mai puţin în registre şi din ce în ce mai mult pe calculator. Acestea facilitează munca oficianţilor şi, în acelaşi timp, reduc timpul de aşteptare pentru clienţi. Aplicaţiile vor fi funcţionale, în toate subunităţile poştale informatizate, începând cu 1 noiembrie.

Totodată, Elena Petraşcu a anunţat că, la începutul săptămânii viitoare, vor începe procedurile pentru cumpărarea unor cititoare de cod de bare, precum şi a altor echipamente strict necesare în scopul eficientizării întregului proces tehnologic, pentru a reduce timpii de prelucrare şi pentru creşterea calităţii serviciilor.

La întâlnirea de la Piteşti au participat angajaţi din toate structurile de personal ale Poştei Române din judeţele Argeş, Dolj, Olt, Vâlcea, Sibiu, Tulcea, Braşov, Prahova, Mehedinţi, Gorj şi Alba.

Elena Petraşcu a fost numită director general interimar al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) la începutul acestei luni, când Consiliul de Administraţie al companiei a aprobat revocarea directorului general interimar Rareş Stanciu.

În şedinţa CA din 4 octombrie a fost aprobată şi noua organigramă a CNPR, prin care au fost desfiinţate 56 de posturi de conducere (la nivel central), reprezentând o economie de 424.000 lei lunar la salariile de bază şi 92.000 de lei lunar la indemnizaţiile de conducere, din bugetul pentru salarii al companiei.

Guvernul a aprobat recent un memorandum pentru redresarea activităţii Companiei Naţionale ‘Poşta Română’, pe o perioadă de 5 ani, iar printre măsurile cuprinse în planul strategic se numără creşterea veniturilor prin diversificarea produselor şi serviciilor şi utilizarea eficientă a fondurilor anuale primite de la Uniunea Poştală Universală.

Compania Naţională „Poşta Română” este deţinută de statul român, prin MCSI în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea în proporţie de 25%.

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vești bune pentru românii care vor să își cumpere o casă: Dobânzile la creditele ipotecare ar putea scădea în 2026

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Vești bune pentru românii care vor să își cumpere o casă: Dobânzile la creditele ipotecare ar putea scădea în 2026 Românii care plănuiesc să își cumpere o casă au motive de optimism, chiar dacă prețurile locuințelor continuă să crească. Anul viitor, dobânzile la creditele ipotecare din România ar putea scădea, atât pe segmentul celor fixe, […]

Citește mai mult

Actualitate

Noul mers al trenurilor: 26 de rame Alstom de 160 km/h intră în circulație. CFR pregătește cea mai amplă modernizare din ultimii ani

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

26 de rame Alstom de 160 km/h intră în circulație. CFR pregătește cea mai amplă modernizare din ultimii ani CFR Călători anunță modificări importante odată cu intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor, care se va aplica din 14 decembrie 2024 și va rămâne valabil până în decembrie 2026. În această perioadă, compania va […]

Citește mai mult

Actualitate

Scandalul microbuzelor electrice pentru elevi ia amploare. Autoritățile sesizează Parchetul European pentru posibile fraude la achiziții

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Scandalul microbuzelor electrice pentru elevi ia amploare. Autoritățile sesizează Parchetul European pentru posibile fraude la achiziții Ministrul Investițiilor, Dragoș Pîslaru, a anunțat luni că va sesiza Parchetul European în legătură cu achiziția microbuzelor electrice destinate transportului elevilor, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta a precizat că va trimite concluziile verificărilor și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea