Politică Administrație

Post de conducere la Instituția Prefectului Alba, scos la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează, în februarie, concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul verificarea legalităţii actelor, contencios administrativ, urmărirea aplicării actelor cu caracter reparatoriu, alegeri din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba.

prefectura albaCandidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice;
  • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 19 februarie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

  1. Constituţia României, republicată în anul 2003;
  2. Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, r2, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Legea nr.7/2004 privind codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Legea nr.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată;
  5. Hotărârea Guvernului nr.460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Legea nr.215/2001 – Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind activitatea de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, republicată.
  9. Legea nr.18/1991 – Legea fondului funciar, republicată.
  10. Legea nr.1/2000 – pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
  11. Legea nr.247/2005 – privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare – Titlul XIII.
  12. Hotărârea Guvernului nr.890/2005 – pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, cu modificările şi completările ulterioare;
  13. Legea nr.165/2013 – privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare;
  14. Hotărârea Guvernului nr.401/2013 – pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare;
  15. Legea nr.393/2004 – privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare;
  16. Legea nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  17. Legea nr.213/1998 – privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
  18. Legea nr.52/2003 – privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726. (D.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”

Ioana Oprean

Publicat

în

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene Consiliul Județean Alba continuă și în 2026 cu proiecte de anvergură. Printre ele se numără și finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și […]

Citește mai mult