Rămâi conectat

Actualitate

Posibilitatea exmatriculării elevilor. Ministrul Educație, pas în spate: „Ultim resort pentru cazurile cele mai grave”

Ioana Oprean

Publicat

în

Posibilitatea exmatriculării elevilor. Ministrul Educație, pas în spate: „Ultim resort pentru cazurile cele mai grave”

În cursul zilei de luni, 24 aprilie, Ligia Deca, ministrul Educaţiei, a declarat, că elevii vor putea fi exmatriculaţi doar „ca ultim resort pentru cazurile cele mai grave” şi vor avea drept de reînmatriculare începând cu anul şcolar următor.

„Avem o serie întreagă de prevederi care vizează drepturile, obligaţiile elevilor, dar şi sancţiunile aplicate în cazul încălcărilor prevederilor legii. Sancţiunile sunt graduale, adică pleacă de la un avertisment şi merg încet, încet, deci sunt sancţiuni care pot viza retragerea unor drepturi, de exemplu a bursei, sunt sancţiuni care pot viza suspendarea pe o perioadă determinată.
Deca spune că exmatricularea nu e definitivă

Ca ultim resort, pentru cazurile cele mai grave, se poate merge şi pe soluţia exmatriculării, însă cu drept de reînmatriculare, iar pe perioada exmatriculării vom prevedea, în procedura de combatere a violenţei în şcoală, consiliere psihologică şi, în general, măsuri pentru reabilitarea fiecăruia elev”, a explicat Deca, la Parlament, după şedinţa Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor în care se dezbate proiectul legii învăţământului preuniversitar.

Ea a menţionat că, „dacă se ajunge la cazul extrem al exmatriculării, reînmatricularea se face în anul şcolar următor”, adăugând că înainte de exmatriculare există posibilitatea suspendării temporare pentru număr de zile, pentru un număr de săptămâni. „Cred că vor fi foarte puţine cazuri care vor ajunge până la această ultimă măsură. Până la această ultimă măsură se aplică toate celelalte”, a indicat Ligia Deca. Ministrul a mai explicat că există o procedură de combatere a violenţei în şcoală, care prevede sancţiuni pentru diferite categorii de abateri, însă a subliniat importanţa prevenţiei. „Eu cred că în acest caz cheia va fi prevenţia, nu sancţionarea. Însă, ca în orice sistem, ca în orice stat de drept, faptul că avem sancţiuni prevăzute pentru încălcări grave va acţiona şi în sensul prevenţiei ca aceste acte să se întâmple în şcoală sau în spaţii extraşcolare”, a completat ministrul.

Comisia pentru învăţământ a amânat la dezbateri decizia în cazul mai multor articole din proiect referitoare la examenul de Bacalaureat, la admiterea la liceu. „Urmează să clarificăm tehnic nişte chestiuni şi, în funcţie de discuţiile care vor avea loc astăzi şi, probabil, mâine, vom reveni pe aceste capitole. Am vrut să găsim cea mai bună soluţie în aşa fel încât să putem şi corela articolele. După cum vedeţi, este un text destul de lung şi atunci când operăm o modificare undeva trebuie să ne asigurăm că în tot cuprinsul legii lucrurile sunt armonizate”, a precizat Ligia Deca.

Întrebată dacă a avut discuţii în coaliţie cu privire la aceste teme controversate, Deca a răspuns: „Avem discuţii în mod continuu cu partenerii din coaliţie, în aşa fel încât, aşa cum vă spuneam, să găsim soluţiile agreate de către toată lumea şi în interesul copiilor şi al oamenilor care lucrează în sistem”.În privinţa amânării şi în cazul solicitărilor cultelor religioase, ministrul Educaţiei a spus că au fost găsite soluţii pentru o parte dintre ele şi se caută soluţii şi pentru celelalte.”Încercăm ca varianta care trece de Comisia de învăţământ să fie una care adresează îngrijorările unui număr cât mai mare de actori din sistem şi actori legitimi din afara acestuia”, a adăugat ministrul.

Întrebată dacă se va reveni asupra deciziei privind definiţia diversităţii în care s-a înlocuit sintagma „identitare” cu „religioasă”, Ligia Deca a explicat: „În acest moment avem o definiţie agreată a diversităţii în lege, care include o serie de particularităţi”.

„Dorinţa noastră era să reflectăm că sistemul educaţional ia în considerare şi preţuieşte diversitatea fiecărui copil. Cred că avem în acest moment acest lucru în lege”, a indicat Deca.

Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, un amendament al PNL, PSD şi Ministerului Educaţiei potrivit căruia „violenţa fizică sub orice formă din şcoli se va sancţiona, iar exmatricularea elevilor se poate face doar în situaţii foarte grave, cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ, cu excepţia elevilor din învăţământul postliceal”.

De asemenea, în 20 aprilie, comisia a adoptat un amendament propus de grupul PSD care se referă la definiţia ‘diversităţii’. Potrivit acestuia, ‘diversitatea’ reprezintă „respectarea şi valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, religioase, a sensibilităţii şi a empatiei, alături de întărirea şi pozitivarea imaginii de sine individuale şi colective”.

Prin acest amendament a fost înlocuit, din forma Guvernului, termenul „identitare” cu „religioase”. Forma iniţială a acestei definiţii era: „diversitatea – respectarea şi valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilităţii şi a empatiei, alături de întărirea şi pozitivarea imaginii de sine individuale şi colective”.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România „exportă” anual peste 100.000 de deșeuri electronice, majoritatea ilegal. Care este destinația „mărfii second-hand”?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

România „exportă” anual peste 100.000 de deșeuri electronice, majoritatea ilegal. Unde ajunge „marfa second-hand”? România este fruntașă la exportul de „marfă second-hand”. Peste 100.000 de tone de deșeuri electronice generează țara noastră, anual, iar doar o mică parte ajuge în centrele de reciclare. Cea mai mare parte a deșeurilor este exportată spre țări din Asia, […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2025 | Este oficial: Când intră pensiile românilor în luna august. Anunțul Casei de Pensii

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2025 | Este oficial: Când intră pensiile românilor în luna august Pensiile din luna august 2025, primele după intrarea în vigoare a plății CASS, conform noului pachet de măsuri fiscale, vor fi livrate conform unui calendar devenit oficial odată cu un anunț al Casei Naționale de Pensii Publice. Citește și: PENSII 2025 | Clasamentul […]

Citește mai mult

Actualitate

Rovinieta, mai scumpă de la 1 septembrie 2025. Tariful anual pentru autoturisme și lista completă a noilor amenzi

Ioana Oprean

Publicat

în

Rovinieta, mai scumpă de la 1 septembrie 2025. Tariful anual pentru autoturisme și lista completă a noilor amenzi Din 1 septembrie 2025, vor intra în vigoare noi reglementări privind tarifele și sancțiunile aplicabile pentru utilizarea drumurilor naționale din România fără achitarea taxei de drum. Conform noilor dispoziții, tariful anual al rovinietei pentru autoturisme va crește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea