Poliţiştii vor ieşi la pensie cu 5 ani mai târziu
Potrivit unui proiect de OUG, poliţiştii vor putea fi menţinuţi în serviciu până la vârsta de 60 de ani, documentul modificănd limita de pensionare prevăzută în prezent, şi anume 55 de ani. Prin proiectul de OUG pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, se majorează limita de vârstă în gradele profesionale deţinute, în vederea corelării acestora cu prevederile Legii nr. 263/2010 privind stabilirea etapizată a vârstelor standard de pensionare pentru limita de vârstă. Astfel în proiect se menţionează următoarele: „chestorii de poliţie, chestorii principali de poliţie, chestorii şefi de poliţie şi chestorii generali de poliţie sunt menţinuţi în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani”. Aceste prevederi se aplică şi în cazul comisarilor-şefi de poliţie, pentru aceştia fiind, însă, necesară aprobarea anuală a ministrului Administraţiei.
În prezent, legislaţia prevede că poliţiştii nu mai pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de 55 de ani. În acelaşi timp, se prevede ca aceştia să beneficieze de pensia pentru limita de vârstă la atingerea vârstei stabilite de Legea nr. 263/2010, şi anume după împlinirea vârstei de 55 de ani. Conform MAI, proiectul în cauză va elimina inechitatea existentă. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]