Curier Județean

Poliţiştii din Alba vor fi la datorie şi de Sărbătoarea Floriilor

Ioana Oprean

Publicat

în

În vederea bunei desfășurări a manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Floriilor Ortodoxe, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat măsurile necesare pentru prevenirea evenimentelor negative. Vor fi suplimentate efectivele de siguranţă publică şi va fi asigurată prezenţa echipajelor de poliţie rutieră pe principalele drumuri pe care se preconizează creşteri ale valorilor de trafic.

politia2În perioada 23-24 aprilie a.c., poliţiştii din judeţul Alba vor intensifica acţiunile ce vizează prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor.

Astfel, 136 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalităţii economice alături de poliţişti din alte structuri, se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, precum şi în proximitatea lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători. În activităţile de patrulare vor fi folosite, zilnic 60 de mijloace auto.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum şi în zona lăcaşelor de cult religios, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, iar 8 aparate radar vor acţiona zilnic, la capacitate maximă.

”Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă prompt la orice sesizare sau reclamaţie a cetăţenilor, pentru asigurarea unui climat de siguranţă corespunzător pe perioada Sărbătorii Floriilor. În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!”, precizează purtătorul de cuvânt Luminița Prodan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

7 aprilie 2026 | Calea Crucii, procesiune pe străzile Blajului, în Marțea Mare. Traseul și programul evenimentului

Ioana Oprean

Publicat

în

7 aprilie 2026 | Calea Crucii, procesiune pe străzile Blajului, în Marțea Mare. Traseul și programul evenimentului Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică organizează și în acest an în Săptămâna Mare, Calea Crucii cu procesiune pe străzile municipiului Blaj. Evenimentul va avea loc în Marțea Mare, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18:00. Procesiunea va […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Doi elevi de la Colegiul Militar din Alba Iulia, performeri la limba italiană: Vor reprezenta județul la faza națională a olimpiadei

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi elevi de la Colegiul Militar din Alba Iulia, performeri la limba italiană: Vor reprezenta județul la faza națională a olimpiadei Elevul sergent Andrea Buontempo (clasa a XI-a) și eleva Emma Tofan (clasa a IX-a) vor reprezenta colegiul militar și județul Alba la faza națională a Olimpiadei de Limba Italiană după ce au fost distinși […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Etwas Neues” – Liceul German Sebeș și-a lansat propria revistă cu prilejul aniversării de 10 ani ai școlii

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Etwas Neues” – Liceul German Sebeș și-a lansat propria revistă cu prilejul aniversării de zece ani ai școlii Miercuri, 1 aprilie 2026, în prezența autorităților locale, a reprezentanților Forumului Democrat al Germanilor din România, a reprezentanților unităților școlare cu predare în limba germană, respectiv a comunității școlare locale, Liceul German Sebeș a lansat primul număr […]

Citește mai mult