Poliţia poate intra peste tine în casă fără mandat, în anumite situații. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Poliţia poate intra peste tine în casă fără mandat, în anumite situații. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Iohannis a promulgat recent o lege importantă care permite poliţiei să pătrundă în locuinţe private fără mandat în anumite condiţii, alături de o serie de prevederi noi privind legitimarea persoanelor.
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat recent legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.
De acum încolo vor apărea o serie de noi reguli referitoare la procedurile de legitimare, de control corporal, al bagajelor sau al vehiculului vor fi instituite prin prevederile declarate constituționale din proiectul de lege în cauză.
„Este înăsprit cadrul juridic pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale sau organizarea de petreceri private în spaţiul public, în proximitatea imobilelor cu destinaţia de locuinţe”, potrivit unui comunicat emis de MAI.
De pildă, oamenii legii vor putea solicita persoanelor pe care le legitimează să țină mâinile la vedere iar în funcție de situație să renunțe pentru moment la obiectele care ar putea fi folosite pentru un atac.
După aceea, aceștia vor putea să conducă la sediul Poliției o persoană căreia nu i s-a putut stabili indentitatea sau asupra căreia există suspiciuni că a comis sau urmează să comită o faptă ilegală.
În proiect este prevăzut inclusiv ca persoana condusă la secție, într-un caz dintre cele menționate, să nu fie reținută mai mult de 8 ore. Printre noutățile aduse se numără și faptul că cetățenii duși la sediul Poliției vor putea să solicite imediat prezența unui avocat, iar dacă sunt minori au dreptul să își informeze pe loc părinții, reprezentantul legal sau tutorele.
După ce legea va fi promulgată, în situații excepționale, polițistului o să i se permită să intre oricând și oricum într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică; consimțământul acesteia sau al reprezentantului legal nu o să mai fie necesar. Această intervenție se va face doar pentru a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane.
În același timp, dacă un individ se va apropia de un polițist după ce i-a fost transmis mesajul „Poliţia, stai! – Nu te apropia!”, împotriva acestuia vor fi întreprinse acțiuni care au loc în mod normal împotriva celor care săvârșesc violențe îndreptate împotriva polițiștilor.
„Acţiunea persoanei va da dreptul poliţistului de a interveni, utilizând forţa, proporţional şi strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul şi pentru a lua măsurile legale necesare”, se mai precizează în documentul MAI.
sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Florin Cîțu despre creșterea TVA-ului în 2025: Guvernul a ratat cu 8,2 miliarde lei estimarea făcută. A ales inflație garantată pentru un câștig zero sau negativ
Florin Cîțu despre creșterea TVA-ului în 2025: Guvernul a ratat cu 8,2 miliarde lei estimarea făcută. A ales inflație garantată pentru un câștig zero sau negativ Fostul prim-ministru al României, Florin Cîțu, a publicat un text, pe o rețea de socializare, în care vorbește despre creșterea TVA-ului în 2025. El discută despre promisiunile făcute de […]
Alba Iulia, în TOP 10 cele mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026: Localitatea recomandată pentru a trăi și investi anul viitor
Alba Iulia, în TOP 10 cele mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026: Localitatea recomandată pentru a trăi și investi anul viitor Alba Iulia se află în top 10 cele mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026, localitatea fiind recomandată pentru a trăi și investi anul viitor. […]
Ministerul Educației, reacție după apariția informației că ,,se desființează 30 de mii de posturi de profesori”. Cum explică
Ministerul Educației, reacție după apariția informației că ,,se desființează 30 de mii de posturi de profesori”. Cum explică Potrivit unui comunicat de presă, cifrele vehiculate se referă la posturi ocupate prin angajări pe perioadă determinată, în regim de plată cu ora, și nu la posturi permanente. Ministerul a explicat faptul că aceste contracte sunt valabile […]