Plan de Acţiune pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog, lansat de CPECA Alba cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, a lansat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, Strategia Judeţeană Antidrog Alba 2013 – 2020 şi Planul de Acţiune pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog în perioada 2013-2016, aprobate prin Ordinul nr. 113 din 10 iunie 2014 al Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba.
”Strategia Antidrog a judeţului Alba pentru perioada 2013-2020 este documentul care înglobează obiectivele generale şi specifice pe direcţiile de acţiune asumate de toate instituţiile implicate în reducerea amplorii fenomenului drogurilor la nivelul judeţului Alba. Acest document reprezintă rezultatul unui proces de consultare la nivelul insituţiilor judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, şi cuprinde obiectivele generale şi specifice precum şi acţiunile concrete ce vor fi implementate în perioada de referinţă de către toate instituţiile implicate în reducerea impactului fenomenului drogurilor la nivel judeţean”, precizează Claudiu Dușa, coordonator CPECA Alba.
Documentele au fost concepute şi elaborate respectând liniile cuprinse în Strategia Naţională Antidrog pentru perioada 2013 – 2020, care vizează două direcţii de acţiune verticale: reducerea cererii de droguri şi reducerea ofertei de droguri şi două direcţii de acţiune orizontale, respectiv coordonare, evaluare şi informare.
În perioada 23 – 26.06.2014, pentru marcarea Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri specialiştii CPECA au desfăşurat activităţi de informare-educare-conştientizare cu privire la riscurile consumului de droguri în general şi de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, a tinerilor instituţionalizaţi aflaţi în Casa de tip familial Sf. Ghelasie Stremţ, Casa de tip familial Bărăbanţ şi activităţi de informare şi promovare a serviciilor furnizate de CPECA Alba prin distribuire de materiale informative, la baza sportivă Winner’s Club Ţălnar, beneficiari fiind în special tinerii prezenţi în aceste locaţii, împrejurări în care se doreşte realizarea unui schimb de idei cu privire la modalităţile benefice de petrecere a timpului liber.
Totodată au fost desfăşurate şi activităţi de informare privind sistemul de asistenţă a consumatorilor de droguri adresate psihologilor din cadrul CJRAE Alba, o activitate de informare antidrog adresată persoanelor private de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud şi o activitate de prevenire la Centrul de Cultură Augustin Bena Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]