Actualitate

Piața imobiliară este în picaj: Nimeni nu mai cumpără, iar prețurile se vor prăbuși!

Ioana Oprean

Publicat

în

Piața imobiliară este aproape de blocaj: Nimeni nu mai cumpără, iar prețurile se vor prăbuși!

În luna decembrie a lui 2017, numărul tranzacţiilor imobiliare din România a fost cu peste 10.000 mai mic decât în noiembrie, ceea ce marchează o scădere cu aproximativ 30%, până la puţin peste 36.000 de imobile tranzcţionate.

Datele au fost transmise de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.  Potrivit ANCPI, Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna decembrie 2018, a fost de 21.278, cu 3.593 mai mic faţă de luna decembrie 2017.

Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 4.981, Ilfov – 1.378, Cluj – 1.362. La polul opus, se află judeţele Caraş Severin şi Mehedinţi – 71, Covasna – 70, Sălaj – 58.

Este încă un semn că piaţa imobiliară este în picaj. Aşa cum a mai arătat Capital, mai mulţi analişti, printre care şi Iancu Gda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari, au estimat că preţurile imobilelor vor scădea cu până la 35%, anul acesta.

Deşi oamenii din imobiliare au încercat să nege, plafonarea gradului de îndatorare , dar şi introducerea taxei pe lăcomie vor genera o scădere a volumului de credite, deci şi a posibilităţilor ca românii să îşi mai cumpere o casă prin împrumut.

Sursa Capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult