Peţitul fetei, zestrea, bradul. Tradiţii de nuntă în Ţara Moților

Tot mai multe căsătorii se oficiază în zilele noastre cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor. Obiceiurile moderne au luat locul tradiţiilor şi prea puţini îşi mai amintesc cum se sărbătorea o nuntă odinioară. De la peţitul fetei, la pregătirea zestrei, toate se desfăşurau după un ritual anume. Unele obiceiuri au dispărut, altele se mai păstrează încă, iar altele au fost adaptate modernităţii. Cum se sărbătorea o nuntă în Ţara Moţilor, vă prezentăm în rândurile următoare.

Viaţa aspră de la munte şi izolarea muntenilor de cei din vale a făcut ca moţii din Apuseni să păstreze intacte aspecte ale gândirii mistice şi superstiţioase păgâne cât şi o bună parte din tradiţiile lor.

Sărbătorile cele mai importante în decursul vieţii unui moţ, printre care şi nunta, relevă cel mai bine încărcătura spirituală tradiţională care dăinuie încă pe aceste meleaguri.

Cel mai renumit târg al moţilor, aflat în strănsă legătură cu conceptul de căsătorie, este târgul de fete de pe muntele Găina, organizat în fiecare vară. Potrivit legendei, pe acest munte trăia o găina ce făcea ouă de aur, pe care le dăruia tinerilor însurăţei. Într-o zi un hoţ a distrus cuibul şi a furat ouăle de aur. De atunci, găina nu s-a mai înduplecat să revină pe munte, însă moţii au continuat tradiţia de a veni şi a petrece pe acest tărâm magic, căci o promisiune de însurătoare făcută aici aduce mereu noroc.

Pe vremuri, părinţii fetelor gata de măritiş urcau pe munte cu căruţa doldora de zestre, pe munte venind preoţi ce cununau pe loc tineri sortiţi unul altuia. Peţitul fetei, fie că era inaugurat sau nu pe muntele Găina, era urmat de înţelegerea părinţilor tinerilor, care stabileau detaliile nunţii.

Odată venită ziua nunţii, tradiţia cere ca mirele să plece cu alai la casa miresei, unde acesta trebuie să treacă diverse obstacole pentru a ajunge la aleasa sa. Astfel, mirelui i se prezintă diverse mirese false, înainte ca părinţii să se înduplece să i-o dea pe cea adevărată.

Apoi, alaiul porneşte spre biserică, în cântecul lăutarilor şi al strigăturilor şi chiotelor nuntaşilor, unde cuplul primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu.

Nunta continuă cu un ospăţ mare şi muzică populară.

În timpul petrecerii, naşii trebuie să fie vigilenţi să nu se fure vreun pantof de-al miresei, căci altfel vor trebui să-l răscumpere contra cost.

De asemenea, spre finalul nunţii, bradul împodobit de „stegar” cu năframele tinerei mirese, este desfăcut şi transformat în furcă de tors şi se fac glume pe socoteala acesteia. Pe vremuri, cine reuşea să fure furca, era ţinut la mare cinste în sat.

Spre sfârşitul nunţii, datina cere ca „zvornicul” să strige darul iar nuntaşii să ofere bani mirilor, pentru a-i sprijini în viaţa nouă pe care o încep împreună.

Salvează

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI