Peste 900 de misiuni ale salvatorilor ISU Alba, în luna ianuarie 2024. Cum au intervenit în ajutorul cetățenilor
Peste 900 de misiuni ale salvatorilor ISU Alba, în luna ianuarie 2024. Cum au intervenit în ajutorul cetățenilor
Prima lună a anului 2024 a fost una plină pentru salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, participând la peste 900 de intervenții.

„În luna ianuarie a anului 2024, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba au intervenit în 969 situații de urgență pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, intervenind în sprijinul comunităților în diferite situații.
Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 775 solicitări.
Totodată, salvatorii au acționat pentru stingerea a 30 de incendii, precum și în alte 164 intervenții în sprijinul comunităților”, au transmis reprezentanții ISU Alba, prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
14-15 martie 2026 | Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj
Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj CFR Călători a anunțat, vineri, 13 martie 2026 că, începând cu 14 și 15 martie 2026, introduce în circulație trenuri noi pe o rută nouă din programul de circulație: București Nord – Brașov – Sighișoara – Blaj – Alba […]
INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107
INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107 Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, la ieșire din Blaj spre Cergău. Arde vegetație uscată în proximitatea drumului județean. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în proximitatea DJ107, […]
UPDATE FOTO | ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților
ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, în Alba Iulia. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, strada Calea Moților. În accident sunt 2 auto implicate, fără […]