Peste 800 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 48.000 de lei
Peste 800 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 48.000 de lei
În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Citește și: UPDATE FOTO| Accident GRAV pe DN 74A: Trafic blocat după impactul dintre o căruță și un autoturism
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 857 de verificări de persoane și 509 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 265 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 48.575 de lei.
Au fost efectuate 137 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute șase permise de conducere unor conducători auto care au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare și au fost constatate 14 infracțiuni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea
Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea Primăria orașului Cugir, în colaborare cu Just Streets Cugir și Poliția Rutieră, au lansat, luni, 16 martie 2026, un chestionar privind oportunitatea reducerii limitei de viteză la 30 km/h în interiorul localității. Această inițiativă face parte din demersul european JUST STREETS, […]
FOTO | Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026
Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026 Rezultate de excepție la Olimpiada de Limba Germană 2026 – faza județeană repurtate de elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia. „Elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia au obținut rezultate remarcabile, demonstrând pasiune și […]
VIDEO | CONCEDIERI în administrație: Primari și funcționari din primării din Alba, convocați de Prefectură la o întâlnire de lucru. „Reducerea cu siguranță va fi făcută, impactul este calculat”
VIDEO | CONCEDIERI în administrație: Primari și funcționari din primării din Alba, convocați de Prefectură la o întâlnire de lucru. „Reducerea cu siguranță va fi făcută, impactul este calculat” Ordonanța 7 își va produce efectele în Alba, a anunțat prefectul Nicolae Albu la finalul unei întâlniri cu primari și funcționari din primării din județ. Întâlnirea […]