Actualitate

Peste 80 de milioane de lei din PNRR au intrat în contul Ministerului de Finanțe: Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea durabilă a României

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Peste 80 de milioane de lei din PNRR au intrat în contul Ministerului de Finanțe: Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea durabilă a României

Ministerul de Finanţe a anuțat vineri, 7 octombrie, că a încasat primii bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv suma de 82 de milioane de lei, relatează agerpress.

„Deschidem prin această tragere drumul fondurilor din PNRR în conturile statului, pe baza acţiunilor realizate de Ministerul Finanţelor. E o impulsionare bine-venită să accelerăm atragerea fondurilor puse la dispoziţie prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi să ne apucăm de implementarea reformelor ambiţioase, atât de necesare României pentru o dezvoltare durabilă”, a spus ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Totalul încasărilor înregistrate la Ministerul Finanţelor se ridică la 130 de milioane de lei, fonduri transferate în conturile de venituri ale bugetului de stat care au avut la bază solicitările transmise de coordonatorii de reforme şi investiţii, pentru sumele utilizate în scopul realizării ţintelor şi jaloanelor incluse în PNRR.

Coordonatorii de reformă beneficiari ai transferurilor de sume sunt Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Sursă: agerpress.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult