Rămâi conectat

Curier Județean

Peste 600 de poliţişti din Alba, la datorie pe perioada minivacanței prilejuită de trecerea în Noul An. Sfaturi pentru cetățeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat măsuri suplimentare, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică pe perioada minivacanței prilejuită de trecerea în Noul An.

Peste 600 de poliţişti se vor afla la datorie pentru ca cetăţenii să se poată bucura de această minivacanţă.

În perioada 30 decembrie 2017 – 02 ianuarie 2018, peste 600 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor acţiona în vederea prevenirii evenimentelor negative şi vor intensifica acţiunile de asigurare a climatului de siguranţă publică.

Totodată echipaje de poliţie rutieră vor fi prezente în locurile aglomerate, în zonele turistice dar şi pe principalele artere rutiere ale judeţului, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi fluidizarea traficului.

Din totalul poliţiştilor ce vor acţiona, 424 sunt poliţişti de ordine publică, 132 sunt poliţişti de la rutieră, iar peste 90 sunt de la celelalte structuri operative, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Aceştia vor folosi, în medie, 300 de autospeciale.

În noaptea de Anul Nou, pentru prevenirea unor incidente şi asigurarea ordinii publice, poliţiştii vor fi prezenţi şi la manifestările organizate de autorităţile locale din municipiile Alba Iulia şi Blaj, la care este estimată participarea a peste 2.000 de persoane, dar şi în alte 18 localităţi unde vor fi organizate, de către autorităţile locale, petreceri.

Totodată, în perioada 30 decembrie 2017 – 02 ianuarie 2018, poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor intensifica acţiunile pe arterele rutiere ale judeţului, pentru depistarea celor care conduc cu viteză peste limita legală sau sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceştia vor folosi 14 aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă oricărei sesizări sau reclamaţii a cetăţenilor şi a întreprins toate demersurile pentru asigurarea unui climat de siguranţă optim şi în minivacanţa de Anul Nou.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, recomandăm cetăţenilor să urmeze câteva dintre sfaturile noastre:

 

  • Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun!
  • Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi !
  • Nu răspundeţi cu violenţă la provocări, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112!
  • Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
  • Nu achiziționați articole cu conţinut pirotehnic de la comercianţi neautorizaţi;
  • Atragem atenţia cu privire la pericolul reprezentat de utilizarea necorespunzătoare a articolelor cu conţinut pirotehnic. Pe lângă pagubele materiale, acestea pot produce vătămări corporale cu consecinţe deosebit de grave.

Conducătorilor auto le recomandăm

  • Înainte de a pleca la drum, să verifice starea tehnică a autovehiculului şi să se intereseze în privinţa stării traseului pe care urmează să îl parcurgă !
  • Să-şi echipeze maşinile corespunzător, cu anvelope de iarnă şi să aibă asupra lor lanţuri şi material antiderapant!
  • Să adapteze, permanent, viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic !
  • Să evite efectuarea de depăşiri riscante!
  • Să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau dacă sunt obosiţi!
  • Să conducă cu multă atenție şi răbdare şi să nu iute de politeţea rutieră!

 Poliţiştii din judeţul Alba transmit tuturor cetăţenilor urări pentru un An Nou plin de bucurii, împliniri şi multă sănătate!

LA MULŢI ANI! 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Aproape 5.500 de șomeri în Alba la sfârșitul lunii iulie 2025: Majoritatea proveneau din mediul rural

Lucian Daramus

Publicat

în

Aproape 5.500 de șomeri în Alba la sfârșitul lunii iulie 2025. Cei mai mulți sunt din mediul rural La sfârșitul lunii iulie 2025 rata șomajului înregistrat la nivelul AJOFM Alba a fost de 3,56%, cu 0,01% mai mică decât cea din luna anterioară. Citește și: LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 11 […]

Citește mai mult

Curier Județean

19 august 2025 | Dezbatere publică pe tema parcărilor cu plată din Blaj: Sistemul ar urma să fie introdus din toamnă

Lucian Daramus

Publicat

în

19 august 2025 | Dezbatere publică pe tema parcărilor cu plată din Blaj Marți, 19 august, de la ora 19:00, la Palatul Cultural Blaj, va avea loc o dezbatere publică despre parcările cu plată.   „Începând din această toamnă, municipiul Blaj va implementa un sistem de parcări publice cu plată, o măsură gândită pentru a susține […]

Citește mai mult

Curier Județean

Echipa Jandarmeriei Alba s-a mărit cu un tânăr ofițer: Cine este sublocotenentul Mihai Andi Paleu

Lucian Daramus

Publicat

în

Echipa Jandarmeriei Alba s-a numit cu un tânăr ofițer Echipa Jandarmeriei Alba s-a mărit cu un tânăr ofițer, au anunțat, marți, 12 august 2025, reprezentanții instituției.  „Astăzi îi spunem bun venit sublocotenentului Paleu Mihai Andi, tânăr absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” promoția Mihai Viteazu 2025, care își începe cariera în cadrul unității […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea