Peste 400 de reprezentanți ai studenților din România se reunesc la Alba Iulia
Peste 400 de reprezentanți ai studenților din România se reunesc la Alba Iulia
Uniunea Studenților din România (UNI), federație reprezentativă a studenților la nivel național, organizează, în perioada 10–13 septembrie 2026, la Alba Iulia, cea de-a LXXIII-a Adunare Generală, una dintre cele mai importante reuniuni din cei 25 de ani de activitate ai federației.
Timp de patru zile, delegați ai peste 100 de organizații studențești membre, din 18 centre universitare, vor stabili prioritățile comunității studențești pentru anul universitar care începe.

Deciziile luate la Alba Iulia ajung direct la 500.000 de studenți din România.
Conferința „VOCEA”: 10 septembrie, ora 12:00, Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia
Evenimentele debutează cu Conferința VOCEA – Valorificarea Oportunităților de Cetățenie și Educație Activă, un spațiu de dialog direct între reprezentanții studenților din toată țara și decidenți din administrația publică, mediul universitar, mediul privat și instituțiile publice, pe teme esențiale pentru tinerii lideri: gestionarea resurselor, administrarea unei comunități și provocările liderilor de mâine.
În cadrul conferinței va avea loc un panel dedicat parteneriatului dintre tineri, administrație, mediul academic și mediul economic, la care participă domnul Gabriel Codru Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia, domnul prof. univ. dr. Valer Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, domnul Sebastian Băeșan, președintele Grupului de Acțiune Locală, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Proiectul este cofinanțat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Gala Studenților din România, ediția a XV-a: 10 septembrie 2026, ora 19:00
Gala Studenților din România este momentul în care sunt celebrate contribuțiile care au marcat comunitatea studențească în ultimul an. Cu peste 60 de candidaturi înscrise în această ediție, sunt premiate organizațiile studențești, proiectele și studenții care au produs o schimbare reală în universitățile și comunitățile din care fac parte, în fața celor peste 400 de participanți veniți din întreaga țară.
Târgul Asociațiilor: 11 septembrie 2026, ora 15:00, Piața Cetății
Târgul Asociațiilor este momentul în care organizațiile studențești își prezintă cultura organizațională, proiectele și inițiativele, iar publicul din Alba Iulia poate vedea, într-un singur loc, ce construiesc studenții din întreaga țară.
Programul mai cuprinde peste 20 de sesiuni de formare și ateliere tematice, axate pe dezvoltare organizațională și reprezentare studențească, alături de ședințele în plen, în cadrul cărora federația își stabilește pozițiile publice pentru anul universitar care începe.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Anul 2026, instituit ca „Anul Grigore Constantin Moisil”, în semn de cinstire a memoriei şi a contribuţiilor deosebite aduse de academician în domeniul matematicii, informaticii şi al dezvoltării ştiinţei în România
Anul 2026, instituit ca „Anul Grigore Constantin Moisil”, în semn de cinstire a memoriei şi a contribuţiilor deosebite aduse de academician în domeniul matematicii, informaticii şi al dezvoltării ştiinţei în România Proiectul de lege privind instituirea anului 2026 ca Anul Grigore Constantin Moisil a fost adoptat miercuri, 9 septembrie 2026, în plenul Camerei Deputaţilor, cu […]
Medicii de familie cer mai mulți bani pentru serviciile prestate. Analize noi pe lista celor decontate de stat, printre negocierile cu CNAS
Medicii de familie cer mai mulți bani pentru serviciile prestate. Analize noi pe lista celor decontate de stat, printre negocierile cu CNAS Medicii de familie din România negociează cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și cer mai mulți bani pentru serviciile prestate și schimbarea regulilor de plată. De asemenea, aceștia cer și ca […]
Legea care permite construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate, promulgată de Nicușor Dan. Ce prevede actul normativ
Legea care permite construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate, promulgată de Nicușor Dan. Ce prevede actul normativ Autoritatea centrală poate modifica limita ariilor naturale în cazul unor proiecte care au fost aprobate de Executiv sau prin decret, prevede Legea pentru completarea OUG privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei […]