Peste 30.000 de cauze soluționate de către instanțele din județul Alba, în anul 2021. Raport al Tribunalului Alba și judecătoriilor arondate
Peste 30.000 de cauze soluționate de către instanțele din județul Alba, în anul 2021. Raport al Tribunalului Alba și judecătoriilor arondate
În data de 25.01.2022, Tribunalul Alba a prezentat Bilanţul activităţii desfăşurate în cursul anului 2021, în cadrul Adunărilor generale a judecătorilor Tribunalului Alba şi judecătoriilor arondate. Sinteza raportului de bilanţ evidenţiază următoarele date:
În cursul anului 2021, la instanţele din judeţul Alba s-a înregistrat un număr de 30.365 cauze nou intrate, cu 820 cauze mai mult decât în anul 2020. Din acest total, 8.064 cauze au fost înregistrate la Tribunalul Alba, restul de 22.301 fiind înregistrate la cele 5 judecătorii, astfel: 8.889 cauze la Judecătoria Alba Iulia, 4.980 cauze la Judecătoria Aiud, 2.689 cauze la judecătoria Blaj, 2.590 cauze la Judecătoria Câmpeni, 3.153 cauze la Judecătoria Sebeş.
Comparativ cu anul 2020, atât la nivelul Tribunalului Alba cât şi al judecătoriilor arondate, în anul 2021 se constată o creştere a numărului de cauze nou intrate, respectiv cu 534 dosare mai mult, iar la nivelul judecătoriilor numărul cauzelor nou intrate a crescut cu 286 dosare. La 3 judecătorii aflate în circumscripţia Tribunalului Alba, volumul cauzelor nou intrate a crescut, excepţie făcând Judecătoriile Blaj şi Sebeş unde numărul cauzelor nou intrate a scăzut în anul 2021.
Volumul de activitate la nivelul instanţelor din judeţul Alba a înregistrat o creştere cu 1.731 de cauze faţă de anul 2020, de la 41.365 cauze – în anul 2020 la 43.096 cauze – în anul 2021. Astfel, pe rolul Tribunalului Alba s-a aflat, în anul 2021, un număr de 12.580 cauze, din care 8.064 cauze nou intrate şi 4.516 cauze pe stoc (nesoluţionate la 01.01.2021). Analizând datele privind evoluţia volumului de activitate, în perioada 2020 – 2021, la nivelul Tribunalului Alba se observă o tendinţă de creştere iar la nivelul judecătoriilor din raza Tribunalului Alba o tendinţă de diminuare a volumului de activitate la Judecătoria Aiud şi Judecătoria Sebeş şi la celelalte judecătorii o creştere a volumului de activitate raportat la anii precedenţi.
În anul 2021, la nivelul instanţelor din judeţul Alba a crescut numărul cauzelor soluţionate cu 1.841 cauze faţă de anul 2020, fiind soluţionate 30.689 cauze faţă de 28.848 cauze în anul 2020. Numărul cauzelor soluţionate la Tribunalul Alba a crescut în anul 2021, la 7.023 cauze, faţă de 6.471 cauze în anul 2020. Judecătoriile arondate au înregistrat o creştere a numărului de cauze soluţionate cu 1.289 mai multe dosare raportat la anul 2020, fiind soluţionate 23.666 cauze în anul 2021 faţă de 22.377 cauze în anul 2020.
Din numărul total de 30.365 cauze nou intrate la instanţele din judeţul Alba, în anul 2021 au fost înregistrate: 6.906 cauze în materie penală; 20.393 cauze în materie civilă; 2.830 cauze în materie de contencios administrativ, fiscal; 236 cauze în materia falimentului.
La Tribunalul Alba, din totalul de 8.064 cauze înregistrate în anul 2021 au fost repartizate: 1.179 cauze Secţiei penale; 4.425 cauze repartizate Secţiei I civile; 2.460 cauze Secţiei II civile de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă.
În anul 2021, pe rolul Secţiei I civile a Tribunalului Alba a existat un număr total de 7.561 cauze, din care 3.136 cauze reprezintă stoc din anul anterior şi 4.425 sunt cauze înregistrate în anul 2021. Din cele 7.561 cauze aflate pe rolul Secţiei civile în anul 2021, au fost soluţionate 3.718 cauze, din care 41 recursuri, 548 apeluri şi 3.129 fonduri, iar pentru anul 2021 a rămas un stoc de 3.843 cauze din care: 39 recursuri, 678 apeluri si 3.126 fonduri. Ponderea dosarelor nou intrate în cursul anului 2021 pe materii (%) este : civil 17%, minori şi familie 7%, asigurări sociale 34%, litigii de muncă 42%.
În anul 2021, pe rolul Secţiei II civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, a existat un număr total de 3.646 cauze, din care 1.186 cauze reprezintă stoc din anul anterior şi 2.460 sunt cauze înregistrate în anul 2021. Din numărul total de cauze aflate pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă pe perioada anului 2021 au fost soluţionate 2.130 cauze, din care 36 recursuri, 1.140 apeluri şi 954 fonduri, iar pentru anul 2021 a rămas un stoc de 1.516 cauze din care: 16 recursuri, 656 apeluri si 844 fonduri. Ponderea dosarelor nou intrate în cursul anului 2021 , pe materii (%,) este: faliment 10%, litigii cu profesioniştii 35% , contencios administrativ şi fiscal 55%.
În anul 2021, pe rolul Secţiei penale a existat un număr total de 1.373 cauze, din care 194 cauze reprezintă stoc din anul anterior şi 1.179 sunt cauze înregistrate în anul 2021. Din totalul cauzelor aflate pe rolul Secţiei penale în anul 2021 au fost soluţionate 1.175 cauze ( 663 fonduri, 510 contestaţii, 2 recursuri ), iar pentru anul 2020 a rămas un stoc de 198 cauze din care: 124 fonduri si 72 contestaţii şi 2 recursuri.
Schema posturilor de judecător pentru acest an la Tribunalul Alba a fost de 30, în timp ce media posturilor de judecător efectiv ocupate pe parcursul anului a fost de 21.1.
Încărcătura pe judecător reflectă numărul de dosare pe care l-a avut de soluţionat un judecător în perioada de referinţă şi se calculează prin raportarea numărului total de dosare la numărul mediu al posturilor efectiv ocupate în anul 2021.
Potrivit evidenţelor extrase din sistemul ECRIS, reiese că majoritatea judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba s-au încadrat în anul 2021 în gradele de eficienţă „Foarte eficient” şi „Eficient”.
Începând cu anul 2015, activitatea instanţei este analizată şi în baza indicatorilor de eficienţă aprobaţi prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, modificată prin Hotărârea nr. 149/19.03.2015 şi Hotărârea nr.683/22.09.2015.
La nivelul anului 2021, Tribunalul Alba şi instanţele arondate au înregistrat gradul general de eficienţă „EFICIENT”, cu excepţia Judecătoriei Sebeş care a înregistrat gradul de eficienţă „FOARTE EFICIENT”.
La Tribunalul Alba cei cinci indicatori care au condus la stabilirea acestui calificativ s-au situat în următoarele grade de eficienţă:
- Rata de soluţionare a dosarelor – Ineficient
- Stocul de dosare – Eficient
- Ponderea dosarelor închise într-un an – Foarte eficient
- Durata medie de soluţionare – Foarte eficient
- Redactările peste termenul legal – Satisfăcător
Dintre motivele care au condus la încadrarea într-un grad de eficienţă slab a indicatorilor rata de soluţionare a dosarelor şi redactările peste termenul legal, putem enumera următoarele:
- schema incompletă de judecători la nivelul tuturor secţiilor de la începutul anului 2021, ca urmare a pensionării unui număr ridicat de judecători şi a promovării la Curtea de Apel Alba Iulia a unui număr de 4 judecători;
- împrejurarea că, în urma desființării completurilor de judecată gestionate de judecătorii pensionaţi ori, după caz, a celor care au promovat la Curtea de Apel Alba Iulia, dosarele au fost repartizate ciclic, cu consecinţa aglomerării judecătorilor aflaţi în activitate şi a prelungirii duratei de soluţionare a cauzelor;
- creşterea numărului de dosare nou intrate, în materia litigii de muncă şi asigurări sociale;
- probaţiunea complexă care se administrează în materie civilă, atât în primă instanţă cât şi în apel (expertize) care de regulă, se efectuează într-un termen mai îndelungat;
- complexitatea cauzelor şi necesitatea acordării unui timp mai îndelungat analizării fiecărui dosar şi implicit redactării considerentelor hotărârii judecătoreşti;
- lipsa temporară a unor judecători aflaţi în concediu medical motivat de contextul epidemiologic actual astfel că judecătorii prezenţi la serviciu au fost nevoiţi să asigure permanenţa pe completurile de judecată ale judecătorilor absenţi
La sfârşitul anului 2021, Tribunalul Alba avea prevăzute în statul de funcţii:
- 30 posturi judecător (13 vacante) ;
- 2 posturi asistent judiciar;
- 36 posturi grefier ( 1 vacant) ;
- 1 post grefier statistician
- 4 posturi grefier – arhivar
- 2 posturi grefier – registrator;
- 5 posturi specialişti IT;
- 1 post agent procedural;
- 2 posturi aprod;
- 3 posturi şofer;
- 9 posturi de funcţionari publici
- 1 post personal contractual.
În cursul anului 2021 au fost fluctuaţii de personal la nivelul instanţelor arondate Tribunalului Alba, însă ca şi în anii anteriori, conducerea Curţii de Apel Alba-Iulia şi a Tribunalului Alba a urmărit în mod permanent ocuparea posturilor vacante atât la nivelul tribunalului, cât şi la nivelul judecătoriilor din circumscripţia acestuia.
În scopul prevenirii şi limitării efectelor epidemiei determinate de infectarea cu COVID-19, la nivelul Tribunalului Alba şi a instanţelor arondate au fost luate o serie de măsuri în concordanţă cu dispoziţiile legale, printre care amintim:
- Informarea şi aducerea la cunoştinţa justiţiabililor a posibilităţii comunicării actelor de procedură pe e-mail ori fax şi consultarea dosarelor în format electronic;
- Luarea unor măsuri sporite de igienizare a spațiilor comune, a birourilor unde îşi desfăşoară activitatea personalul instanţei, a sălilor de şedinţă şi a compartimentelor de relaţii cu publicul;
- Limitarea accesului publicului în sediul instanţei, fără a se îngrădi dreptul justițiabililor de a se adresa instanţei;
- Stabilirea unor intervale orare pentru apelarea cauzelor aflate pe rol, pentru a se evita supraaglomerarea spaţiilor destinate şedinţelor publice;
Unele dintre aceste măsuri s-au dovedit a fi atât de eficiente încât sunt aplicate şi în prezent. Astfel, actele procedurale se transmit instanței, într-o mare măsură, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare (e-mail ori fax) iar dosarele instanţei au ajuns să fie studiate de către părţi ori avocaţi/lichidatori judiciari sau chiar experţi, în principal în format electronic.
Totodată în cauzele penale, se utilizează şi în prezent sistemul de videoconferinţă, implementat în perioada stării de urgenţă, pentru audierea persoanelor privative de liberate. Acest demers a influenţat, pe de-o parte, activitatea instanţelor judecătoreşti care au fost nevoite să se organizeze cu stricteţe în toate cauzele penale, iar pe de altă parte, unităţile penitenciarelor care nu au mai fost nevoite să prezinte fizic persoanele private de libertate.
De o organizare strictă a beneficiat şi compartimentul Arhivă unde s-a impus necesitatea efectuării unor programări telefonice, în prealabil, în vederea consultării dosarelor instanţei, cu indicarea aproximativă a intervalului orar necesar studierii dosarului.
Referitor la stadiul în care se află construirea unui sediu nou pentru Tribunalul Alba, în prezent, adjudecatarul procedurilor de atribuire a serviciilor de proiectare a predat către Compania Națională de Investiții conceptul de proiectare pentru obiectivul de investiţii „SEDIUL TRIBUNALULUI ALBA”, urmând ca în scurt timp beneficiarul lucrărilor de proiectare să predea documentaţia către Ministerul Justiţiei, dat fiind faptul că în Planul de Acţiuni imediate pentru îndeplinirea reformelor şi realizarea investiţiilor ce revin Ministerului Justiţiei prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în Anexa nr. 2 – Listă investiţii aferente sistemului judiciar, a fost cuprinsă construirea sediului Tribunalul Alba.
Locaţia în care își desfășoară în prezent activitatea Tribunalul Alba, respectiv Judecătoria Alba Iulia, nu constituie un mediu optim de desfăşurare a activităţii specifice unei instanţe. Numărul insuficient de birouri si suprafața extrem de mică a acestora precum şi sălile de judecată actuale nu caracterizează un spaţiu ideal desfăşurării activităţii normale a instanţei, însă conducerea Tribunalului Alba, utilizând resursele financiare puse la dispoziţie de ordonatorul secundar de credite, în raport de stabilirea necesităţilor şi obiectivelor prioritare, a reuşit efectuarea unor lucrări de reparaţii curente la sediul Tribunalului Alba şi Judecătoriei Alba Iulia prin care s-a urmărit îmbunătăţirea condiţiilor desfăşurării activităţii actului de justiţie, atât pentru justiţiabili cât şi pentru personalul propriu.
În aceste sens, în cursul anului 2021 s-au efectuat unele lucrări dintre care menţionăm :
- instalarea unui sistem de supraveghere video interior şi exterior precum şi sistem de detecţie mişcare, pentru eliminarea vulnerabilităţilor privind paza sediului Tribunalului Alba şi Judecătoriei Alba Iulia
- la intrarea principală s-a montat o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi,
- montarea unor geamuri de tip termopan la sălile de judecată nr. 1 şi nr. 4 având în vedere că acestea sunt cel mai mult expuse intemperiilor. În sălile de judecată nr. 1, 3 şi 4 s-au montat şi aparate de aer condiţionat, cu o capacitate de încălzire de 24000 BTU/h având în vedere suprafaţa şi înălţimea mare a sălilor de judecată, fiind puse în funcţiune un număr total de 6 unităţi de aer condiţionat, câte două unităţi în fiecare sală de judecată.
- s-a înlocuit întregul sistem de iluminare existent la parterul instanţei, pe Sala Paşilor Pierduţi şi în sala de judecată nr. 4 şi s-au montat corpuri de iluminat eficiente energetic, de tip LED
- renovarea în regie proprie grupurilor sanitare aflate la etajul 2 al Tribunalului Alba iar în prezent se desfăşoară lucrări de renovare şi a grupurilor sanitare aflate la etajul 1 al Judecătoriei Alba Iulia. Mici lucrări de reparaţii au fost efectuate şi la sălile de judecată numărul 2 şi numărul 4 precum şi la grupul sanitar aflată la parterul clădirii.
- achiziţionarea unor sisteme de tip NAS – Network Attached Storage şi switch-uri pentru mărirea capacităţii de stocare a datelor, la nivelul Tribunalului Alba şi Judecătoriei Alba Iulia, având în vedere volumul crescut de documente ce sunt procesate zilnic în cadrul acestor instanţe şi în vederea reconfigurării reţelei de tip LAN.
Beneficiind de o sponsorizare din partea Lions Club Alba Iulia s-a reuşit amenajarea, la parterul instanţei, a unei încăperi special concepută în vederea audierii minorilor, pentru a facilita o comunicare cât mai bună între judecător şi minorul supus audierii, dar şi pentru a limita cât se poate de mult impactul emoţional negativ pe care îl poate avea asupra minorului experienţa ce o resimte în urma participării la asemenea proceduri. Prin amenajarea acestei camere s-a urmărit crearea unui spaţiu prietenos şi primitor pentru copiii ce se prezintă la instanţă în vederea audierii, în care minorii să se simtă confortabil, în siguranţă, relaxaţi, spaţiu care să îi îndemne să comunice liber şi sincer.
Din analiza indicatorilor statistici și de performanță relevanți, rezultă că la nivelul Tribunalului Alba, în cursul anului 2021, activitatea judiciară s-a desfăşurat în conformitate cu exigențele legale şi în condiţiile impuse de contextul epidemiologic actual.
Se constată că este al doilea an consecutiv în care s-a înregistrat, la nivelul Tribunalului Alba, o uşoară creştere a volumului de activitate, în condiţiile în care schema de judecători s-a redus în mod semnificativ, atât prin pensionarea unui număr mare de judecători în cursul anului 2021 cât şi prin promovarea unor judecători la Curtea de Apel Alba Iulia, instanţa funcţionând, în prezent, cu un deficit de 13 judecători.
Chiar şi în aceste condiţii, indicatorul vizând redactarea în termen a hotărârilor judecătoreşti pronunţate obligă conducerea instanţei să monitorizeze în continuare şi să ia măsuri concrete pentru îmbunătăţirea performanţei la acest capitol, deoarece un act de justiţie de calitate este în mod direct legat de durata de soluţionare a cauzelor, căreia i se subsumează şi durata redactărilor hotărârilor judecătoreşti.
Tribunalul Alba împreună cu judecătoriile din circumscripţia sa, ca parte a sistemului judiciar, se raliază pe deplin misiunii de a îndeplini un act de justiție eficient și accesibil, realizat în condiții de independență, integritate, stabilitate legislativă și instituțională, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Tribunalul Alba îşi asumă o participare activă la îndeplinirea obiectivelor propuse la nivel naţional, respectiv de implementare a măsurilor stabilite prin politicile publice care călăuzesc activitatea sistemului judiciar și anume:
- eficienţă în gestionarea resurselor şi a actului de justiţie;
- transparenţa instituţiilor şi a procedurilor judiciare;
- integritatea şi responsabilitatea actorilor implicaţi în înfăptuirea justiţiei;
- respectul faţă de cetăţean, în calitate de beneficiar final al serviciului public de justiţie.
Conducerea Tribunalului Alba îşi propune în continuare un management al resurselor umane adaptat nevoilor concrete ale activităţii instanţelor şi va continua eforturile de îmbunătăţire a infrastructurii şi a capacităţii instituţionale ale Tribunalului Alba şi ale instanţelor din circumscripţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana