Politică Administrație

Peste 28 de milioane de lei la Sebeș prin Programul „Anghel Saligny”: Primarul Nistor, întâlnire cu ministrul Dezvoltării pentru a susține proiectele de infrastructură

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 28 de milioane de lei la Sebeș prin Programul „Anghel Saligny”: Primarul Nistor, întâlnire cu ministrul Dezvoltării pentru a susține proiectele de infrastructură

În data de 19 septembrie 2023, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din București, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a avut o întâlnire cu ministrul Adrian Ioan Veștea, prilej cu care s-a discutat despre investițiile pentru care Sebeșul a obținut finațări nerambursabile prin intermediul ministerului.

Astfel, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, se modernizează străzile Tineretului, Arini, Zăvoi și Crângului, care sunt aproape de finalizare, urmând ca în perioada următoare să se realizeze deconturile din cadrul programului de finanțare nerambursabilă „Anghel Saligny”. Pentru străzile Oituz, Doinei, Moților, Cloșca (tronson cuprins între strada Horea și trecerea la nivel cu calea ferată 211 Sebeș – Petrești de la km 1+347), Alunului și strada Depozitelor există proiect tehnic actualizat și se va trece la licitația pentru realizarea lucrărilor. Lucrările de modernizare a străzilor includ partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării si evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră.

Un alt subiect abordat a fost dezvoltarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în satul aparținător Răhău.

„Valoarea totală a finanțărilor nerambursabile asigurate din Programul „Anghel Saligny” menționate mai sus este de 28,4 milioane lei” transmite Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult