Peste 1, 8 miliarde de euro, valoarea totală a fraudelor, corecțiilor și cheltuielilor neeligibile pe fonduri europene în perioada 2007-2013
Valoarea totală a fraudelor, cheltuielilor neeligibile și corecțiilor la nivelul tuturor programelor operaționale a fost de peste 1,849 miliarde de euro, reprezentând 9,7% din alocarea totală a programării 2007-2013, reiese dintr-o prezentare a lui Florian Marin, expert fonduri europene și membru al Blocului Național Sindical (BNS).
”Din acestea, 16% vizează Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), acesta fiind programul cu cel mai înalt nivel de fraudă/corecții/neeligibilități. Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative manifesta un nivel de 18%, iar Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice de 14,06%”, se arată în document.
Potrivit acestuia, România a renunțat la utilizarea a peste 4,176 miliarde euro, resurse care puteau să intre în economie.
”Practic, din cei 4.176.914.564 euro, bani care ar fi putut intra în România, 1.849.161.739 euro reprezintă corecții/ fraude/ cheltuieli neeligibile”, menționează sursa citată.
Documentul precizează că rata efectivă a absorbției în perioada 2007 – 2013 a fost de 78,08% din alocarea totală. Cea mai mică rata efectivă de absorbție, arată sursa citată, o livrează POSDRU 2007 – 2013, aceasta fiind de 67,54%, urmată de POS Transport 2007 – 2013 cu 74,63% și POS Mediu 2007 – 2013 cu 78,48%.
”România a renunțat la utilizarea a 1.128.312.188 euro destinați educației, reducerii sărăciei sau armonizării cererii cu oferta de competențe pe piața forței de muncă. În același timp, deși puteau fi utilizați pentru construcția de autostrăzi, căi ferate etc., România nu a utilizat 1.088.039.134 euro destinați infrastructurii. De asemenea, 949.422.769 euro, au fost returnați Comisiei sub formă de corecții sau de dezangajare bugetară”, menționează sursa citată.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
„Metoda porumbelul”, o nouă înşelătorie care face ravagii. Un bărbat a rămas fără 10.000 de euro: Cum a fost păcălit de hoți
„Metoda porumbelul”, o nouă înşelătorie care face ravagii. Un bărbat a rămas fără 10.000 de euro: Cum a fost păcălit de hoți O nouă schemă de înșelătorie a început să facă victime în rândul persoanelor vârstnice. Patru bărbați au fost reținuți la Cluj-Napoca, după ce au păcălit un bărbat de 89 de ani și i-au […]
Cum va fi VREMEA în România până în 2 martie 2026: Temperaturi peste cele obișnuite și precipitații abundente, după un nou episod de iarnă autentică. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până în 2 martie 2026: Temperaturi peste cele obișnuite și precipitații abundente, după un nou episod de iarnă autentică Luna februarie și începutul lunii martie 2026 vor fi caracterizate de temperaturi uşor peste cele obişnuite, în majoritatea regiunilor României, au anunțat, vineri, 30 ianuarie 2026, meteorologii, care au precizat […]
Sezonul de gripă 2025-2026, cel mai sever din ultimii 10 ani. Medic epidemiolog: „Este probabil ca valul de gripă să continue să rămână ascendent”
Sezonul de gripă 2025-2026, cel mai sever din ultimii 10 ani. Medic epidemiolog: „Este probabil ca valul de gripă să continue să rămână ascendent” Sezonul de gripă 2025-2026, cel mai sever din ultimii 10 ani, afirmă medicul epidemiolog Octavian Jurma. Potrivit medicului și cercetătorului timișorean, eeste probabil ca valul de gripă să rămână ascendent în […]