Actualitate

Peste 1.000 de infecții și 6 decese – bilanțul cazurilor în rândul cadrelor medicale, potrivit ministrului Sănătății

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a afirmat că numărul cadrelor medicale din România care au contactat virusul a depășit o mie, ajungând la 1.033. Totodată, șase persoane din linia întâi au pierdut lupta cu viața. Potrivit raportului de supraveghere întocmit de Institutul Național de Sănătate Publică, săptămâna trecută (13 – 19 aprilie), unul din șapte persoane infectate era personal medical.

Tătaru afirmă că starea de spirit în spitale este bună, întrucât acum există materiale sanitare şi de protecţie, dar le cere în continuare celor care lucrează în sistem să fie precauţi.

”1.033 de cadre care sunt raportate ca infectate. Ţin să menţionez că, dacă acum trei-patru săptămâni, când mergem la Suceava, se vedea o lipsă de materiale sanitare, o lipsă de biocide şi o lipsă de echipamente de protecţie, atunci putem să văd teama, puteam să văd disperarea, acea atitudine în care erai cu mâna goală şi tu erai în prima linie. Săptămâna aceasta, când am venit de acasă, am trecut prin spitalele din Bârlad, Tecuci, Focşani, Buzău, Urziceni am văzut prezenţa acestor echipamente şi o altă stare de spirit. Vreau ca această stare de spirit, această siguranţă să nu o transformăm într-o falsă siguranţă şi să păstrăm aceleaşi precauţii”, a declarat, ieri seară, Nelu Tătaru.

Ministrul a precizat că, în ciuda existenţei echipamentelor de protecţie, lipsa precauţiei poate duce la infectare.

”În acest moment suntem în scenariul în care avem suspiciunea de coronavirus către toţi pacienţii care se prezintă, avem echipament, mai rămâne doar să avem aceea precauţie, atât la secţia de Primire Urgenţă, cât şi la secţiile care tratează covid. Am văzut încredere, am văzut atitudine, ţin să mulţumesc încă o dată personalului medical pentru aceste zile”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a precizat că 6 cadre medicale au decedat.

”Transmit în acest moment condoleanţe familiilor, sunt cei care au fost în linia întâi, sunt cei care şi-au pus mai presus de viaţa lor vieţile celorlalţi”, a mai spus ministrul.

Acesta a explicat că, după trecerea stării de urgenţă, se va discuta despre sporul pentru condiţii neprevăzute care poate fi acordat personalului medical.

În plus, Tătaru s-a arătat dispus pentru a majora salariile celor care lucrează în laboratoare, la efectuarea analizelor.

”Am discutat cu doamna preşedintă a Ordinului Biochimiştilor şi, după ce ieşim din această stare de urgenţă, împreună cu Ministrul Muncii vom avea şi discuţii vizavi de aceste sporuri şi cred că trebuie aduse acolo unde trebuie”, a mai spus Nelu Tătaru.

Surse: Știripesurse


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu Cineasta de origine română Natalie Musteață a obținut, duminică seara, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, în cadrul unei gale marcate de succesul marilor producții hollywoodiene „One Battle After Another” și „Sinners”. Într-o situație extrem de […]

Citește mai mult

Actualitate

,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că rețelele Wi-Fi publice sau necunoscute pot ascunde riscuri serioase pentru siguranța datelor personale, de la parole și mesaje private până la […]

Citește mai mult