Persoane cu putere decizională din Alba, premiate pentru sprijinul acordat femeilor din județ
Asociația Femeilor din Alba a organizat joi, în Sebeș, la Centrul Cultural „Lucian Blaga”, evenimentul cultural „Viori aprinse, femeile”, prin care promovează educația în spiritul respectului femeii și a nonviolenței în județul Alba.
Cu această ocazie, în cadrul evenimentului organizatorii au evidențiat și premiat persoane cu putere decizională din județul Alba care prin acțiunile lor de respect, tratament egal și sprijin al femeilor din județul Alba, sunt un exemplu pentru societatea noastră.
Este vorba despre Chirilă Sorin Valerian, care, în calitatea sa de director al Directiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, a sprijinit crearea a două Centre de tip adăposturi pentru femei oferind găzduire femeilor abuzate și copiilor lor – Centrul pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie Alba Iulia și Centrul de urgenţă pentru primirea victimelor violenţei în familie Cugir.
De asemenea, Mircea Hava, în calitate de Președinte al Asociției Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia, a fost premiat pentru că a sprijinit înființarea în Alba Iulia, din 15 octombrie 2015, a Centrului de Resurse ”Academia Doamnelor” .
Diplomă pentru sprijinul femeilor din Alba a primit și Ion Dumitrel, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Alba, pentru că a înțeles și sprijinit acțiunile asociației sub titulatura ”Doamne de excelență în județul Alba” – în anii 2013 și 2014 – evenimente care au ca scop promovarea modelelor de feminitate și dăruire din județul Alba, modele de gen pentru femei și fete, care prin muncă, talent și profesionalism au reușit să se facă respectate, prețuite și evidențiate, dar care tocmai pentru că sunt modeste nu sunt subiecte în mass-media.
”Suntem sigure că nu sunt singurii care au desfășurat astfel de acțiuni, dar dorința organizației noastre este ca aceste exemple să fie preluate în județul nostru și de ce nu în toată țara”, a spus Liliana – Marioara Mihacea, președinte al Asociației Femeilor din Alba.
Evenimentul s-a constituit în jurul spectacolului de poezie, muzică și teatru ”Viori aprinse, femeile” – proiect cultural al actriței Bianca Petronela Goadă. Acest spectacol este o incursiune în viaţa femeii, de la apariţia ei pe pământ până la moarte, o moarte care devine un sacrificiu în numele frumuseţii.
În jurul acestui proiect, organizatorii au gândit mai multe manifestari artistice. În colaborare cu Asociația ArtTrad ” Valea Frumoasei” au creat spatiu expozitiponal în holul Centrului Cultural ”Lucian Blaga” pentru cele mai reușite picturi ale doamnelor artiste amatoare, membre ale asociației mai sus amintite.
De asemenea, au organizat un atelier de teatru pentru elevii Colegiului Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, condus de actrița Bianca Petronela Goadă în colaborare cu doamna profesor Tereza Cândea. Rezultatul acestui atelier de teatru au fost ”scene de viață”, acte de abuz fizic, emoțional și mental jucate pe scena sălii de spectacol în timpul evenimentului, de către elevii participanți la atelier. Regia acestor ”scene de viață”a fost asigurată de actrița Bianca Petronela Goadă. Tot în cadrul evenimentului, cei prezenți s-au bucurat de un moment de muzică folk și poezie, pus în scenă de doamnele Corina Ofelia Corpodean – cantautor și Maria – Cornelia Postescu, scriitor.
La 25 noiembrie este marcată în întreaga lume Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii (International Day for the Elimination of Violence against Women), pentru a aduce în conștiința publică faptul că acest fenomen reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului. Președintele Asociației Femeilor din România, Liliana Pagu, a lansat îndemnul de a organiza acțiuni în spiritul educației nonviolenței tuturor organizațiilor din țară din 25 noiembrie până în 10 decembrie 2015, adică 16 zile dedicate acestor tip de acțiuni.
”Evenimentul organizat joi, la Sebeș, a fost de un real succes , spectatorii au venit în număr neașteptat de mare având în vedere tema propusă. Mulțumim acelor persoane care ca au înteles și s-au alăturat demersurile noastre dedicate campaniei de informare cu privire la consecințele negative ale violenței împotriva femeilor și fetelor. Crezul nostru este că prin intermediul artei și a exemplelor personale putem să schimbăm mentalitatea colectivă.
Mesajul evenimentului nostru, care sperăm că a ajuns la sufletul participanților, este că nu există iubire acolo unde există teamă, nu există dragoste dacă nu există echilibru emoțional și capacitatea de a comunica despre ceea ce simtim, ceea ce vrem. Există în aceste cazuri numai un atașament disperat de partenerul de cuplu, care creează relații distructive. Această problemă nu se încadrează în sfera privată; ea face parte din sfera publică, pentru că ne afectează pe toți, este de datoria noastră a tuturor să luăm atitudine în astfel de cazuri”, a transmis Liliana – Marioara Mihacea, președinte al Asociației Femeilor din Alba. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Alba „premiat” cu dosar penal: Și-a amenințat soția cu moartea și a distrus mai multe bunuri dintr-o locuință
Bărbat din Alba „premiat” cu dosar penal: Și-a amenințat soția cu moartea și a distrus mai multe bunuri dintr-o locuință La data de 18 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia de Arieș, au fost sesizați de către o femeie de 48 de ani, din oraș, cu privire la faptul că a fost victima […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii7 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii