PERLE la Evaluarea Naţionale 2019, la limba română: „Originea scriitorului este continentul scoţian, dar a avut legături obraznice cu preşedintele Statelor Unite”
După ce prima probă „de foc” din cadrul Evaluării Naţionale 2019 s-a încheiat, profesorii care corectează lucrările la disciplina Limba şi literatura Română au început să culeagă din lucrări nelipsitele „perle”.
Printre perlele scrise de elevi la examenul de Evaluare Naţională, şi citate de Protv, se numără:
„Originea autorului este o familie, o mamă şi un tată”, a scris un elev.
„Originea scriitorului este continentul scoţian, dar a avut legături obraznice cu preşedintele Statelor Unite”, a considerat un altul.
Şi partea de gramatică a dat bătăi de cap unor elevi:
„Timpul verbului „a descoperit” este 1908, deci acum 110 ani”, a arătat un copil.
„Cuvântul “băieţel” s-a format prin compunere de la vocativul “băi” şi sufixul “eţel”, consideră un altul.
La compunerea de la ultimul subiect, unii elevii au fost peste măsură de creativi.
„În timp ce citeam am adormit şi am visat că pe geam se aruncă în cameră spioni FBI, CIA şi de cyber-securitate, curioşi ce jocuri am eu prin calculator”, a scris un elev.
„Textul e incomplet, nu înţeleg ce zic personajele şi nici cerinţa. Această operă nam mai făcuto”, s-a plâns un copil.
Joi, absolvenţii de gimnaziu vor trece printr-un nou examen, cel la Matematică.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]