Percheziţii ale procurorilor DIICOT la Sebeș, la cel mai mare exportator de lemn din România – Holzindustrie Schweighofer
Percheziţii ale DIICOT în acest moment la cel mai mare exportator de lemn din România – Schweighofer Holzindustrie. Procurorii DIICOT şi structuri din poliţie controlează sediul central al companiei precum şi alte 23 de locuri din toată ţara. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 25 de milioane de euro. Societatea austriacă este acuzată că, din 2011 până acum, ar fi cumpărat lemn tăiat fără avize sau cu acte false şi l-ar fi exportat. Deocamdată, compania nu a oferit un punct de vedere.
UPDATE: Sunt verificări și la Direcția Silvică Județeană Alba.
Perchezițiile au loc în București și în județele Braşov, Alba, Suceava, Hunedoara şi Bihor, la persoane fizice şi juridice, din care 4 la sediile unor instituţii publice. Ancheta DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet, scrie Digi24.ro.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului”, arată procurorii DIICOT.
„În acelaşi scop unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz, impuşi alţii. Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile. De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori”, subliniază anchetatorii.
Potrivit acestora, la aceste infracțiuni, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici.
Prejudiciul estimat se ridică la suma de peste 25 milioane de euro.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 300.000 de euro din contul firmei. Cum au acționat
Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 16 miliarde de lei din contul firmei. Cum au acționat O femeie de 41 de ani din municipiul Alba Iulia a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai ANAF. Escrocii au […]
VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii
VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii Polițiștii din Alba au efectuat joi, 5 martie 2026, mai multe percheziții la Câmpeni, într-un dosar care vizează fapte de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea […]
Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro
Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]