Pentru Performanţa Ighiu, victoria cu Unirea Dej = stabilirea unui record competiţional
La ultima reprezentaţie internă a turului, cu Unirea Dej (penultima clasată a Seriei a 5-a), vineri, pe
„Cetate”, Performanţa Ighiu poate stabili un record competiţional.
Cu o victorie în respectivul joc gruparea condusă de Mihai Manea, ce a strâns 27 de puncte în 13 etape, ar reuşi cea mai bun parcurs din istoria clubului, într-o jumătate de campionat. Neînvinsă de 8 jocuri şi cu unic eşec înregistrat în această toamnă, Performanţa se plasează pe locul secund al ierarhiei, la două puncte de prima clasată „U” Cluj, fiind unica echipă din serie ce mai poate, cu şanse reale, să ameninţe titlul de campioană de toamnă.
Revenind la cele anunţate anterior, vă prezentăm parcursul Performanţei, în precedentele două stagiuni petrecute în eşalonul terţ: *campionatul 2015-2016, tur: a acumulat 28 de puncte (antrenor Adorian Himcinschi) – locul trei (după ASU Poli Timişoara şi Metalurgistul Cugir); retur: a strâns 29 de puncte în partea secundă a sezonului (antrenor Adorian Himcinschi) – locul doi (a promovat ASU Poli);
*campionatul 2016-2017, tur: a acumulat 15 puncte (trei, cu Naţional Sebiş au fost pierdute la „masa verde”, din pricina mult comentatului caz Keita) – locul 10 (locul 8 dacă nu exista litigiul mai sus amintit), antrenori fiind Adorian Himcinschi şi Vasile Ursu; retur: a adunat 24 de puncte, locul şapte la finalul campionatului (antrenor Mihai Manea, ce are numai două înfrângeri în anul 2017, una în primăvară la Timişoara, cu Ripensia, şi alta, cu „U” Cluj, în această toamnă).
Aşadar, o bornă importantă din acest punct de vedere pentru conjudeţeni, care sunt în cursă spre eşalonul secund şi pot bifa o clasare de referinţă. Performanţa este fără doar şi poate favorita întâlnirii cu Unirea Dej, care s-a transformat în agentul „007” din C5, cu 7 insuccese consecutive. Candidata la promovare din Alba este în cursă directă cu „şepcile roşii” pentru adjudecarea fotoliului de lider la mijlocul acestei ediţii, de foc fiind ultima rundă când „U” Cluj se deplasează la Galda de Jos, iar Performanţa are calitate de oaspete pe „Cetate”, la derby-ul judeţean cu Unirea Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!
Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]
25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba
25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba, termen de depunere a documentele 23 martie 25 de cluburi din Alba au depus cereri de clasificare a centrului de copii și juniori, acestea având termen până în 23 martie să […]
Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsol
Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsolul Seriei 7 din Liga 3 Penultima rundă a sezonului regular din Seria 7 a eșalonului terț propune, pe lângă marele meci Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, dispute complicate și […]