Pensiile magistraților, la un pas de promulgare: CCR redactează motivarea deciziei
Pensiile magistraților, la un pas de promulgare: CCR redactează motivarea deciziei
Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) se reunesc joi în ședință pentru a redacta motivarea deciziei referitoare la pensiile speciale ale magistraților.
În cadrul întâlnirii de astăzi, magistrații constituționali formulează argumentele care au stat la baza hotărârii privind reducerea acestor beneficii. Documentul ar putea fi publicat chiar în cursul zilei în Monitorul Oficial al României.

După apariția motivării în Monitorul Oficial, proiectul de lege va fi trimis de Parlament la Palatul Cotroceni, pentru promulgare, la președintele Nicușor Dan.
Premierul Ilie Bolojan se află joi la Bruxelles într-o vizită de lucru decisivă pentru deblocarea și recuperarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), într-un moment considerat crucial pentru absorbția banilor europeni alocați României, potrivit Adevărul.
Șeful Executivului are programate întâlniri cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și cu vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu și cu comisarul pentru economie, Valdis Dombrovskis. Discuțiile vizează în principal recuperarea celor 231 de milioane de euro blocați în PNRR, situația fiscal-bugetară a României și măsurile pentru reducerea deficitului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cinci persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei. Numărul total a ajuns la peste 80: Ultimele date transmise de INSP
Cinci persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei. Numărul total a ajuns la peste 80: Ultimele date transmise de INSP Institutul Național de Sănătate Publică a transmis că cinci persoane au murit săptămâna trecută în România din cauza gripei. De la începutul sezonului, au fost raportate 83 de decese cauzate de gripă. ,,În săptămâna […]
FOTO | Doi bărbați, de 51 și 43 de ani, au beneficiat în România de transplanturi renale cu organe oferite de Bulgaria
Doi bărbați, de 51 și 43 de ani, au beneficiat în România de transplanturi renale cu organe oferite de Bulgaria O prelevare de organe efectuată miercuri, 25 februarie 2026, în Bulgaria, s-a dovedit a fi o nouă șansă la viață pentru doi pacienți din România. Un bărbat în vârstă de 51 de ani și un […]
Înscriere în clasa pregătitoare 2026: CALENDARUL pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027 a fost aprobat
CALENDARUL pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027, aprobat Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027 a fost aprobat, a anunțat, joi, 26 februarie 2026, Ministerul Educației. Forma finală a calendarului a fost aprobată în urma analizei feedbackului primit pe adresa de e-mail dedicată consultării publice și după […]