Pensii 2024: Greva Poștei Române ar urma să afecteze peste 5 milioane de români. Ce spune vicepreședintele BNS
Pensii 2024: Greva Poștei Române ar urma să afecteze peste 5 milioane de români. Ce spune vicepreședintele BNS
Miercuri, 20 martie, între orele 10:00 și 12:00, reprezentanții angajaților Companiei Naționale Poșta Română organizează greve de avertisment. Aceștia sunt la un pas de a intra într-o grevă generală dacă conducerea Poștei Române nu va fi de acord cu încheierea unui contract colectiv de muncă şi cu revendicările salariaţilor.

Citește și: Recalculare PENSII 2024: Când se vor primi DECIZIILE pentru pensiile recalculate?
”Facem precizarea că, dacă se va ajunge în situaţia declarării grevei generale în cadrul Companiei Poşta Română, aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit, ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă şi nu în ultimul rând ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate va fi una majoră”, a declarat vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical pe probleme juridice şi relaţii de muncă, Mircea Burlacu.
Conform acestuia, peste două treimi dintre angajaţii Poştei Române primesc salariul minim pe economie, iar revendicările lor în cadrul negocierilor cu angajatorul constau într-o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere între 5 şi 10% a sporurilor de loialitate.
”Nu s-a ajuns la niciun consens până în momentul de faţă, conducerea Poştei Române, prin directorul general Valentin Ştefan, nu a fost niciodată interesată de negocierea colectivă, nu şi-a dorit încheierea unui contract colectiv de muncă cu rolul de a stabili pacea socială în cadrul Poştei Române, nu a participat la niciuna dintre şedinţele de negociere colectivă din cadrul companiei, trimiţând acolo nişte persoane fără mandat, cu precizarea că la niciuna dintre şedinţe directorul general Valentin Ştefan nu a prezentat mandatul dat de Consiliul de Administraţie pentru negocierea colectivă”, a adăugat Burlacu.
Citește și: ASTĂZI: Grevă de avertisment la Poștă Română. Angajații întrerup lucrul timp de 2 ore și amenință cu greva generală
Angajaţii Poştei au reclamat faptul că directorul Valentin Ştefan nu a respectat obligaţia de a purta negociere colectivă cu reprezentaţii salariaţilor, negociind, ”în paralel, un alt tip de act juridic nelegal cu o organizaţie sindicală care nu avea capacitatea juridică de a negocia colectiv, organizaţie sindicală care a fost constituită cu concursul a doi directori generali ai Poştei Române, fostul şi actualul, cu scopul de a nu mai avea un contract colectiv de muncă în unitate”.
Sindicaliştii au susţinut că, dacă situaţia nu se rezolvă, va fi declarată greva generală în cadrul companiei Poşta Română.
”Greva propriu-zisă va avea loc, cu siguranţă, dacă nu găsim o soluţie care să se materializeze rapid prin încheierea unui contract colectiv de muncă”, a precizat liderul de sindicat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]