Curier Județean

Penitenciarul Aiud prezintă oferta educaţională în domeniu. Funcţionari publici vizitează liceele din județul Alba și județele limitrofe

Ioana Oprean

Publicat

în

În spiritul tradiției ultimilor ani, Penitenciarul Aiud participă și în acest an la Campania națională de prezentare a ofertelor educaţionale aparținînd instituţiilor de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile sistemului penitenciar.
Prima etapă a campaniei se derulează în perioada 03 – 11  aprilie 2017 și constă în popularizarea meseriei de lucrător de penitenciare în rândul elevilor. În acest scop, funcţionari publici cu statut special din Penitenciarul Aiud vizitează liceele din județul Alba și județele limitrofe.
Oferta educaţională vizează elevii din clasele liceale din anii terminali. Prezentările sunt realizate într-o formă atractivă și interactivă, evidenţiindu-se atât oportunităţile cât şi varietatea ofertei de învățămînt pentru anul universitar și școlar 2017-2018. La finalul activităților vor fi împărțite pliante ale unităților de învățământ care pregătesc agenți și ofițeri de penitenciare.
A doua etapă constă în lansarea de invitații adresate unităților școlare liceale de a vizita unitatea de detenție pentru a cunoaște la fața locului specificul muncii lucrătorului de penitenciare.
Oferta educaţională  va fi prezentată și în cadrul Bursei locurilor de muncă organizată în data de 07 aprilie 2017 la Alba Iulia.

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]

Citește mai mult

Curier Județean

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]

Citește mai mult