Pe ei cine îi amendează?!
Ne opresc pe dreapta pentru că nu avem farurile aprinse, ne dau amenzi pentru că am staţionat, oprit sau parcat maşina acolo unde nu avem voie, ne sancţionează de fiecare dată când încălcăm regulile şi foarte bine fac pentru că legea trebuie respectată de fiecare dintre noi. Dar pe ei, pe poliţiştii locali, cei care din acest an au primit atribuţii noi cine îi trage la răspundere? Nu o dată i-am văzut încălcând flagrant legea şi cu siguranţă nu sunt singurul cetăţean din municipiul Alba Iulia sau din judeţ care a constatat, ca să uzităm termenii „profesionali”, acest lucru. Mereu am închis ochii însă ultima dată când am observat încălcarea legii m-am lovit şi de o anumită atitudine… Eram la volanul maşinii şi mă îndreptam spre casă, însă pe drum am fost blocată de una dintre maşinile Poliţiei locale a municipiului Alba Iulia. Oamenii legii au prins în offside un conducător auto care îşi parcase autoturismul pe contrasens, blocând practic o bandă. Până aici nimic de comentat, însă, poliţiştii locali, pentru a realiza formalităţile ce se impuneau, au oprit autovehiculul, în paralel, pe cealaltă bandă de mers blocând circulaţia… La remarca mea „dumneavoastră daţi amendă pentru nerespectarea legii încălcând-o” mi s-a răspuns „noi putem să oprim unde vrem”! Adică cum? Ei sunt mai presus de lege? Pot să lase autoturismul unde îi taie capul, să nu respecte regulile şi să le ceară celorlaţi participanţi să le respecte? Halal exemplu! Din câte ştiu eu poliţiştii locali trebuie să fluidizeze traficul nu să-l încurce… Atitudinea domnilor poliţişti locali m-a determinat să mă prezint şi să imortalizez momentul. O fotografie face cât o mie de cuvinte! La un moment dat, probabil când şi-au dat seama ce se întâmplă, oamenii legii au mutat maşina lăsându-mă să îmi continui drumul… O vorbă românească spune aşa: „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă”? (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un bărbat din Alba a obținut o diplomă de bacalaureat falsificată și a folosit-o pentru a putea exploata legal pădurea. Diploma provine la un colegiu din București
Un bărbat din Horea a obținut o diplomă de bacalaureat falsificată și a folosit-o pentru a putea exploata legal pădurea. Diploma provine la un colegiu din București Un bărbat din comuna Horea, județul Alba, va fi judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals după ce a obținut o diplomă de […]
VIDEO | Crăciunul la fermă, în Apuseni: Văcuța fashion din Gârda de Sus, gătită cu luminițe, dovada că și satul poate fi ,,cool”, iar tradiția și modernul pot merge mână în mână
Crăciunul la fermă, în Apuseni: Văcuța fashion din Gârda de Sus, gătită cu luminițe, dovada că și satul poate fi ,,cool”, iar tradiția și modernul pot merge mână în mână Într-o lume în care trendurile de sărbători sunt dominate de căței și pisici împodobite cu luminițe, o tânără din județul Alba a ales să meargă […]
VIDEO | O viață trăită lângă Tău: O femeie strămutată din Geamăna, ajunsă din nou de iazul de la Valea Șesii. Povestea satului care s-a stins încet sub marea de steril
O viață trăită lângă Tău: O femeie strămutată din Geamăna, ajunsă din nou de iazul de la Valea Șesii. Povestea satului care s-a stins încet sub marea de steril În urmă cu zeci de ani, într-un loc mirific din inima munţilor Apuseni era un sat. Geamăna. Era plin de case, gospodării pline de animale, iar […]