Patru localuri din Alba Iulia, AMENDATE de polițiști cu 2000 de lei fiecare, pentru că au servit clienți în interiorul lor
Cu ocazia verificărilor efectuate la societățile comerciale, echipele de control au constatat faptul că în interiorul a 4 localuri publice erau serviți clienți, în ciuda faptului că acest lucru este interzis în municipiul Alba Iulia, care se află în scenariu roșu din cauza ratei de transmitere a coronavirusului.
Față de societățile comerciale a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, fiecare, iar administratorii acestora au fost atenționați în legătură cu obligațiile pe care le au pentru respectarea normelor de prevenire a răspândirii noului coronovirus.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 242 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Au fost controlate 110 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 67 de mijloace de transport, din care 59 de mijloace de transport în comun.
Au fost legitimate 2.522 de persoane și au fost făcute verificări la 180 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.
Echipele de control au depistat și sancționat 142 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, două care nu au respectat interdicțiilor privind deplasarea și una care nu a respectat condițiile privind carantinarea. Patru operatori economici au fost sancționați pentru organizarea de activități în spațiul public închis pentru care au fost instituite restricții.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare organizată în municipiul Alba Iulia, au fost legitimate 388 de persoane, verificate 197 de autovehicule, din care 42 de mijloace de transport în comun și au fost verificate 61 de societăți comerciale.
Au fost aplicate 107 sancțiuni, din care 65 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
Scopul acțiunilor desfășurate este de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Reamintim faptul că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise si/sau deschise, publice și/sau private.
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte regulile, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO: Un autobuz STP, „victima” lucrărilor de mobilitate. O femeie tăiată de cioburi la mână după ce un utilaj a spart geamurile mijlocului de transport
FOTO: Un autobuz STP, „victima” lucrărilor de mobilitate. O femeie tăiată de cioburi la mână după ce un utilaj a spart geamurile mijlocului de transport Un autobuz STP a fost lovit de către un utilaj care lucra la modernizarea drumurilor din Alba Iulia, în zona liceului Militar. Acesta s-a ales cu geamurile sparte aproape în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale