Patru atlete la Campionatul Naţional de marş
Vineri, 24 iunie, cu începere de la ora 8.30 în parcul Herăstrău din Bucureşti se va derula Campionatul Naţional de marş pentru seniori, tineret şi juniori I pe distanţa de 20 kilometri, întrecere la care vor participa şi 4 competitoare din Cetatea Marii Uniri, pregătite de antrenorii Gabriel Avram şi Mariana Bucerzan. Este vorba de Ana Rodean, Mădălina Istrate şi Simona Suciu (legitimate la CS Unirea Alba Iulia şi CS Universitar Alba Iulia, vor puncta pentru Unirea) – la senioare, respectiv Maria Francesca Molnar (CS Unirea Alba Iulia şi LPS Alba Iulia, puncteză pentru CS Unirea) – la junioare. De asemenea, în aceeaşi zi, tot în Capitală este programat un Grand Prix pentru juniori III, unde sunt înscrise Bianca Molnar (CS Unirea-LPS Alba Iulia, antrenor Gabriel Avram) în proba de 3000 metri marş şi Diana Florea (LPS Alba Iulia, antrenor Mihaela Vlas), la 1500 metri plat. „Ne propunem să cucerim măcar trei medalii la marş, dintre care una să fie pe echipe”, a spus antrenorul Gabriel Avram.
„În urma discuţiilor pe care le-am avut cu antrenorii Mariana Bucerzan şi Gabriel Avram sper într-o cursă cât mai bună a marşăluitoarelor noastre. În ceea ce o priveşte pe mezina Bianca Molnar, o sportivă foarte ambiţioasă aflată la început de drum, am încredere că va obţine un rezultat notabil”, a declarat Radu Nicula, directorul CS Unirea Alba Iulia. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026
Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]
Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin Under 15. Echipa din Cetatea Marii Uniri, la un meci de accederea în etapa superioară a Ligii Elitelor Student Sport Alba Iulia, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, la grupa Under 15, a înregistrat în ultimele două confruntări din Grupa C a […]
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]