Patronii unei agenții de turism din Alba Iulia suspectați de înșelăciune și evaziune fiscală
La Tribunalul Alba se judecă, marți, 8 aprilie, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru Elena Mihaela Iancu și Radu Iancu, administratori ai agenției de turism Everest Travel din municipiu.
Potrivit reprezentantului Parchetului cei doi sunt cercetați pentru înșelăciune și evaziune fiscală. Procurorii suspectează că Elena Mihaela Iancu a înșelat 31 de persoane, vânzându-le pachete turistice în valoare de peste 160.000 de lei de care cumpărătorii nu au beneficiat, iar sumele încasate au fost însușite de cei doi învinuiți. De asemenea, există suspiciunea că aceștia s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale în valoare de peste 68.000 de lei.
Elena Mihaela Iancu și Radu Iancu sunt dați în urmărire națională deoarece există date că se sustrag urmăririi penale.
UPDATE: Tribunalul Alba a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă în lipsă, în cazul celor doi soți. Decizia nu este definitivă ea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la luarea ei la cunoștință de către inculpații Mihaela Iancu și Radu Iancu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 15 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”
Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]
FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026
Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]